BluePink XHost |
Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink. |
|
'Ionuț Costinel MAZILU |
Name: | Ionuț Costinel MAZILU | |
Date of birth: | 09.02.1982 | |
Place of birth: | București | |
Height: | 181 cm | |
Weight: | 70 kg | |
Nationality: | Romanian | |
Position: | striker |
'Career |
First match in Divizia A: | 03.08.2001 Sportul Studențesc - Petrolul Ploiești 3-0 (3g) |
1999-2000 | Sportul Studențesc | 3B |
15 |
6 |
2000-2001 | Sportul Studențesc | 1B |
31 |
12 |
2001-2002 | Sportul Studențesc | 13A |
25 |
6 |
2002-2003 | Sportul Studențesc | 15A |
25 |
7 |
2003-2004 | Sportul Studențesc | 1B |
28 |
20 |
2004-2005 | Sportul Studențesc | 7A |
29 |
7 |
2005-2006 | Sportul Studențesc | A |
'Matches |
Divizia A | 79 matches - 20 goals |
Divizia B | 74 matches - 38 goals |
'National team - 7 matches - 1 goas (first match: 08.06.2005: Romania - Armenia 3-0) |
2005 Armenia, Czech Republic, Finland, Ivory Coast, Nigeria |
2006 Armenia, Slovenia (1g) |
Ionuț Mazilu va împlini pe 9 februarie vârsta de 23 ani, dar se poate
spune că jocă la Sportul Studențesc de o viață. A debutat în Regie în
sezonul 1999-2000, când echipa era în Divizia B, pentru ca numai după
doi ani, să ajungă să joace pe prima scenă a fotbalului românesc. După
ce și-a adus cu brio contribuția la promovare, marcând 12 goluri în eșalonul
secund, Mazilu a avut parte de un debut fulminant în Divizia A, reușind
un spectaculos hattrick cu Petrolul Ploiești. Au urmat apoi unele evoluții
mai puțin bune, fiindcă oricât de bine ar juca, unui atacant i se cere
a da goluri, dar pe total, după 5 sezoane și jumătate, Mazilu a arătat
că este un atacant pur-sânge, reușind 53 de goluri pentru "alb-negri"
în Divizia A și B. La ora actuală, Mazilu formează cu Gigel Bucur unul
dintre cele mai frumoase cupluri de atacanți din campionat, iar suporterii
Sportului speră ca el să nu se destrame. Mai jos, puteți citi un interviu
acordat de Ionuț Mazilu pentru Romanian Soccer. Romanian Soccer: "Ionuț, în primul rând dă-mi voie să-ți urez un sincer La Mulți Ani!" Ionuț Mazilu: "Mulțumesc, și tie la fel!" Romanian Soccer: "Anul trecut a fost destul de bun pentru tine și Sportul Studențesc. Echipa a promovat în Divizia A, iar tu ai marcat 20 de goluri. Ce aștepți de la noul an 2005?" Ionuț Mazilu: "În primul rând echipa sa meargă bine, să ne clasăm cât mai sus și în ceea ce mă privește îmi doresc să joc bine și cu ajutorul lui Dumnezeu să înscriu cât mai multe goluri." Romanian Soccer: "După acel 2-0 cu FC Național, Sportul a fost la un pas de o semifinală de cupă a României. Cum îți explici acel incredibil 0-3 din Cotroceni?" Ionuț Mazilu: "Cred că după acel 2-0 de acasă ne-am văzut învingători și nu ne-am mai concentrat la maxim, și s-a ajuns unde s-a ajuns..." Romanian Soccer: "Dar ultimile două jocuri, 0-3 în Giulești și înfrângerea de la Timișoara? Crezi că dacă jucătorii nu sufereau acea toxiinfecție alimentară și nu s-ar fi amânat meciul, Sportul ar fi venit cu puncte de pe Bega?" Ionuț Mazilu: "Se poate spune și așa deoarece atunci echipa era într-o perioadă foarte bună și cu toate acestea am fi putut câștiga și pe 5 decembrie, prima repriză fiind una bună pentru noi, în care dacă nu se rata cum o facem de obicei cred că pote am veni cu puncte de pe Bega..." Romanian Soccer: "A fost o perioadă când Primera División, Serie A, 1. Bundesliga, adică campionate puternice ale Europei, erau pline cu jucători români. Care este părerea ta în privință că acum ei nu mai sunt căutați de marile cluburi europene? Crezi că este Divizia A prea slabă?" Ionuț Mazilu: "Nu știu dacă Divizia A este prea slabă dar un lucru este cert, jucătorii români nu prea mai au căutare ca în trecut." Romanian Soccer: "Crezi că meciurile din acest tur de campionat s-au jucat pe teren, s-au au mai fost și unele trucaje?" Ionuț Mazilu: "Nu comentez așa ceva însa știu sigur că Sportul a jucat numai și numai pe teren!" Romanian Soccer: "Laurențiu Farmache, George Galamaz, Kiki Irimia, Vali Negru, Romeo Pădureț, Octavian Chihaia, Laurențiu Diniță sunt cei mai reprezentativi jucători care au părăsit Regia în ultimii ani. Cum crezi că ar fi arătat Sportul, dacă ar fi reușit să-i păstreze?" Ionuț Mazilu: "Toți sunt jucatori de valoare dar să ținem cont că și în lotul actual avem jucători valoroși dar poate nu au jocuri în picioare." Romanian Soccer: "Se zvonește că Gigel Bucur ar pleca în această iarnă la Rapid. Crezi că vei reuși să faci un nou cuplu cu Curelea?" Ionuț Mazilu: "În teren mă înțeleg foarte bine cu Gigel dar dacă va pleca, cred că voi face un cuplu foarte bun și cu Curelea deoarece am mai jucat împreună în unele meciuri și ne <simțim> destul de bine." Romanian Soccer: "Ce părere ai de transferul fostului tău coleg, Kiki Irimia la Dinamo Kiev? Ai accepta o ofertă de la o echipă din spațiul ex.sovietic?" Ionuț Mazilu: "Mă bucur enorm pentru Irimia mai ales că suntem foarte buni prieteni și ne cunoaștem din copilărie. Dacă aș primi o ofertă cred că aș accepta, pentru că echipele din spațiul ex.sovietic au progresat foarte mult și au și rezultate pe plan European." Romanian Soccer: "Care este echipa ta favorită? Ce jucător îți place foarte mult? Ai un idol?" Ionuț Mazilu: "Real Madrid este echipa mea favorită iar ca jucător îmi place Zidane. Idolul meu din copilărie este și va fi Marco van Basten." Romanian Soccer: "Față de anii trecuți, când Sportul era considerată <echipa federației> acum ea are altă față. Stadionul a fost renovat, s-au montat scaune, s-a mizat pe tineret iar studenții au devenit o echipă simpatizată de foarte mulți. Cum îți explici lipsa spectatorilor din tribune? În țară, Sportul are zeci de mii de fani, dar în București vin 1.000-2.000 de suporteri pe meci. De ce?" Ionuț Mazilu: "Sincer nici eu nu îmi pot explica lipsa spectatorilor și a suporterilor, însă sper ca pe viitor rezultatele să fie un atu pentru a-i determina să vină din nou pe stadion." Romanian Soccer: "Vasile Șiman, v-a plătit salariile restante? Crezi că patronul Sportului, va reuși să readucă performanța în Regie, fără a face investiții mai mari?" Ionuț Mazilu: "Acest lucru îl poți intreba pe domnul Șiman în persoană!" Romanian Soccer: "Fanii Sportului își aduc aminte cu nostalgie de vremurile când <alb-negrii> jucau în Cupa UEFA cu Olympiakos, Schalke 04, Neuchâtel, Internazionale, Verona, Katowice, Bröndby... Crezi că Sportul, în condițiile în care jucătorii cei mai reprezentativi iau drumul rivalelor din capitală, va mai juca cândva într-o cupă europeană?" Ionuț Mazilu: "Eu unul îmi doresc ca Sportul să ajungă să joace iar în cupele europene, dar mai sunt multe de pus la punct..." Romanian Soccer: "Tiberiu Bălan a fost convocat de fostul selecționer la meciul cu Armenia. Acum cu venirea lui Pițurcă, crezi că ți se va da și ție o șansă de a evolua la echipa națională?" Ionuț Mazilu: "Cred că în primul rând trebuie să demonstrez și am încredere că dacă voi merita, voi avea o șansă." Romanian Soccer: "Până acum ai lucrat cu mari antrenori, Gigi Mulțescu, Ioan Andone, Gabi Balint și Dan Petrescu. Toți sunt niște nume grele în fotbalul românesc, dar care crezi că e cel mai bun? Dar cel mai potrivit pentru Sportul?" Ionuț Mazilu: "Pe toți îi respect și cu toți am lucrat excelent." Romanian Soccer: "Care ți-a fost cel mai dificil fundaș din cariera ta? " Ionuț Mazilu: "Cred că Vivi Răchită deoarece are un plasament foarte bun." Romanian Soccer: "Ce pasiuni ai, în afara fotbalului?" Ionuț Mazilu: "Calculatorul , bowlingul etc.." Romanian Soccer: "Ionuț, îți mulțumesc pentru interviu și-ți doresc cât mai multe goluri în viitorul sezon, iar Sportul să se claseze cât mai sus în clasament." Ionuț Mazilu: "Mulțumesc mult și să dea Dumnezeu să se întâmple așa!" |
Sorin Arotăriței |
|