BluePink XHost |
Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink |
|
Cosmin Olăroiu: Ambele formații meritau să joace în semifinale ( Data: 07.04.2006 ) |
Cosmin Olăroiu, antrenorul echipei de fotbal Steaua București, a declarat că formația sa a reușit o performanță istorică, după calificarea în semifinalele Cupei UEFA, dar și Rapid merita să meargă mai departe. "Este o performanță istorică. Sincer spun că amândouă echipele meritau să joace în semifinale, pentru că și Rapid a arătat astăzi că nu a fost mai prejos. Îmi pare rău pentru ei, dar ăsta e fotbalul", a spus Olăroiu la finalul jocului de pe Stadionul Național, încheiat la egalitate, 0-0. "Sunt fericit că am putut oferi o clipă de bucurie pentru atâtea zeci de mii de oameni și alte câteva milioane acasă. Este pentru prima oară când sunt fericit că fac 0-0. Am ratat și noi și Rapid situații de gol. Băieții au fost formidabili. Le mulțumesc și lor și celor care au fost înaintea mea la conducerea echipei, pentru că au format-o", a declarat antrenorul stelist. Olăroiu a mai spus că "a fost un meci de un nivel bun, cum aș vrea să văd mereu în campionatul nostru. Rapid a avut mai mult inițiativa pentru că erau oarecum în dezavantaj după meciul tur. Noi am jucat cu puțină teamă. S-a văzut mai ales în prima repriză. După pauză am început bine, iar odată cu trecerea timpului jucătorii au realizat că ne îndreptăm spre calificare și au încercat să apere rezultatul. Așa a vrut Dumnezeu, să ne calificăm noi de data asta". Legat de viitorul adversar, antrenorul Stelei a afirmat: "Cred că vom juca în semifinale cu Basel, o echipă bună, care a participat în Liga Campionilor. Nu vom sărbători foarte mult pentru că urmează meciul cu Dinamo, care e important pentru noi". Olăroiu și-a lăudat jucătorii pentru prestație: "Publicul a fost extraordinar, ca întotdeauna. Băieții au muncit extraordinar pentru fiecare minge. Nu am avut soluții pentru atac și de aceea l-am ținut pe Cristea mai mult pe atac. Mă gândesc să-i recuperez pe Iacob și Boștină, Rădoi a avut și el probleme după prima repriză, dar a ținut să joace cu glezna umflată". Antrenorul Stelei a cerut și sprijin pentru a pregăti mai bine semifinalele: "Sper să găsim înțelegere și la Ligă, pentru că programul nostru e foarte încărcat și trebuie să pregătim meciurile din semifinale și să ne amâne un meci, pentru că este înteresul României". Despre învinși, Olăroiu a spus: "L-am felicitat pe Răzvan Lucescu, am dat mâna cu el și era supărat. E foarte dureros să ajungi în faza asta și să fii eliminat, mai ales după două rezultate de egalitate". La rândul său, Gigi Becali, patronul echipei Steaua, a spus: "Datorită bucuriei și fericirii pe care am simțit-o am avut o cădere. Au avut încredere în echipă și în Dumnezeu. Nici nu pot explica în cuvinte sentimentele pe care le simt acum". Florin Lovin a declarat că "este cea mai fericită zi din viața fiecăruia dintre noi și să sperăm că nu ne vom opri aici. După meciul din tur am declarat că o să facem rezultatul care ne-a consacrat, 0-0, și văd că am avut dreptate". Sorin Paraschiv a afirmat că Rapid era cel mai accesibil adversar: "Suntem în semifinale. Când am căzut cu Rapid ne-a fost puțin teamă, dar mulțumim sorților, acum. S-a dovedit a fi cel mai accesibil adversar. Am intrat în istorie. S-a calificat cea mai bună. Spectatorii au fost extraordinari. Dacă mai erau trei stadioane se umpleau și ele". Nicolae Dică a opinat: "Ne doream foarte mult să ne calificăm, nu conta rezultatul. Sunt bucuros că ne-am calificat. Este cea mai mare performanță din cariera mea. Sper să ajungem în finală". Fundașul George Ogăraru a spus: "Sunt bucuros, dar nu realizez încă importanța calificării. Sincer îmi pare rău pentru jucătorii rapidiști, n-aș vrea să fiu în pielea lor acum. Nu ne vedem deja în finală". Sorin Ghionea a declarat după meci: "A fost o partidă destul de grea. Noi am fost cei care am știut să profităm de rezultatul din Giulești. Am demonstrat în teren că suntem o echipă matură, puternică și foarte greu ne învinge cineva. Acest rezultat contestat, 0-0, ne-a adus un succes mult dorit. Acum e important meciul cu Dinamo". www.romaniansoccer.ro |
|