BluePink BluePink
XHost
Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.
RomanianSoccer.ro - Premier League

 Manchester United a câștigat derby-ul cu Arsenal ( Data: 10.04.2006 )

Manchester United, echipă aflată pe locul secund în Premier League, a câștigat, cu scorul de 2-0, derby-ul etapei a 33-a a campionatului, disputat pe teren propriu cu Arsenal Londra.

Arsenal a început mai bine meciul, dar s-a stins, treptat, Manchester preluând controlul la mijlocul terenului. Dominația formației antrenată de Sir Alex Ferguson s-a materializat și pe tabela de marcaj în repriza a doua, când au marcat Wayne Rooney, în minutul 55, și sud-coreeanul Ji-Sung Park în minutul 78. Gruparea de pe "Old Trafford" are acum 75 de puncte, cu șapte mai puține decât lidera Chelsea Londra, când au mai rămas de disputat cinci etape din campionat. În schimb Arsenal ocupă locul șase în clasament cu 53 de puncte.

Chelsea a reușit să obțină duminică o victorie clară, scor 4-1 pe teren propriu cu West Ham United. Oaspeții au deschis scorul în minutul 10 prin fundașul galez James Collins, iar echipa lui Mourinho a rămas în inferioritate numerică în minutul 16, când Maniche a primit cartonaș roșu. Cu toate acestea, Chelsea a egalat în minutul 28 prin ivorianul Didier Drogba, și a preluat conducerea în minutul 31, grație reușitei argentinianul Hernan Crespo. John Terry a punctat pentru 3-1 în minutul 54, iar francezul William Gallas a stabilit scorul final în minutul 69.

Middlesbrough, adversara Stelei în semifinalele Cupei UEFA, a fost învinsă pe teren propriu cu 2-1 de Newcastle United. Oaspeții au deschis scorul în minutul 29 prin autogolul ghanezului Boateng și și-au majorat avantajul în minutul 44, când a înscris Ameobi. Boateng și-a reparat greșeala din prima repriză și a marcat pentru Middlesbrough în minutul 78. După această înfrângere, Middlesbrough ocupă locul 14 în clasament, cu 40 de puncte.

Gazdele au evoluat în următoarea alcătuire: Schwarzer - Davies (Maccarone 62), Ehiogu, Riggott, Queudrue (Taylor 45), Morrison, Boateng, Doriva, Rochemback, Johnson (Viduka 45), Yakubu. Rezerve neutilizate: Jones, Parnaby.

După joc, antrenorul lui Middlesborugh, Steven McClaren, a declarat: "Nu-i pot critica pe jucătorii, deoarece au dat tot ceea ce au putut în ultimele zile. Am încercat să-mi impulsionez echipa, am dat dovadă de caracter în ultimele 20 de minute, dar nu am mai avut timp să mai înscriem. Trebuie să ne concentrăm asupra meciurilor din Cupa UEFA și Cupa Angliei, care reprezintă drumul nostru spre Europa și spre succes".

Rezultatele etapei: Sâmbătă: Aston Villa-West Bromwich 0-0, Charlton-Everton 0-0, Portsmouth-Blackburn Rov. 2-2, Tottenham H.-Manchester City 2-1, Wigan-Birmingham City 1-1. Duminică: Middlesbrough-Newcastle Utd. 1-2, Liverpool-Bolton Wand. 1-0
Manchester Utd.-Arsenal 2-0, Chelsea-West Ham Utd. 4-1, Sunderland-Fulham, amânat.

Clasament: 1. Chelsea 82 puncte, 2. Manchester Utd. 75, 3. Liverpool 70, 4. Tottenham H. 58, 5. Blackburn Rov. 54, 6. Arsenal 53, 7. Bolton Wand. 48, 8. Wigan 48, 9. West Ham Utd. 46, 10. Newcastle Utd. 45, 11. Everton 45, 12. Charlton 44, 13. Manchester City 40, 14. Middlesbrough 40, 15. Fulham 39, 16. Aston Villa 36, 17. Birmingham City 29, 18. West Bromwich 28, 19. Portsmouth 28, 20. Sunderland 11.

www.romaniansoccer.ro



FCSteaua.ro - Magica Steaua! / Pariuri Sportive pe Internet - Învață să pariezi on-line din România! / Video proiectoare / Concurs: Câștigă 25 de euro! / online

RomanianSoccer.ro - Premier League