Mijlocașul campioanei Angliei Chelsea Londra, Joe Cole, a declarat că este pregătit să ocupe, cu ocazia Cupei Mondiale de fotbal din Germania, postul devenit vacant după accidentarea atacantului echipei Angliei Wayne Rooney, a anunțat miercuri agenția engleză Press Association.
"Noi suntem în expectativă în privința accidentării lui Wayne. Este cu adevărat un ghinion pentru că el este un jucător foarte important pentru noi, dar eu aș fi onorat să joc pe postul său", a precizat Cole.
"Eu am jucat pe diferite posturi în trecut. Când joci pentru Anglia, atunci nu-ți poți permite să alegi. Dacă selecționerul vrea ca eu să îndeplinesc acest rol, atunci o voi face. Nu este o problemă", a adăugat jucătorul.
Wayne Rooney, în vârstă de 20 de ani, golgeterul clubului Manchester United, și-a fracturat al patrulea metatars de la piciorul drept în cursul meciului de campionat cu Chelsea de sâmbăta trecută și va fi indisponibil cel puțin șase săptămâni. El este deci incert pentru Cupa Mondială, programată în perioada 9 iunie-9 iulie.
www.romaniansoccer.ro |