Clubul spaniol de fotbal Getafe dorește să-i organizeze un meci de retragere atacantului român Gheorghe Craioveanu, care va agăța ghetele în cui la finalul acestui sezon, informează presa iberică.
Potrivit cotidianului sportiv "AS", partida ar urma să se dispute în partea a doua a lunii mai (cel mai probabil în compania formației portugheze Vitoria Guimaraes) și ar putea fi transmisă în direct de postul de televiziune Telemadrid.
"AS" susține, totodată, că sunt șase foarte mici ca fostul internațional român să mai rămână alături de Getafe după încheierea activității sale ca jucător, până în prezent neprimind nici o ofertă de a face parte din conducerea clubului madrilen.
În vârstă de 38 de ani, Gică Craioveanu se află la cea de-al patrulea său sezon sub culorile lui Getafe, echipă cu care a reușit să promoveze în Primera División în urmă cu doi ani. Românul va rămâne în inimile suporterilor acestei formații, grație comportamentului său exemplar, atât pe teren, cât și în afara acestuia, adaugă ziarul citat.
www.romaniansoccer.ro |