BluePink XHost |
Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink |
|
Adrian Mutu a marcat pentru Juventus ( Data: 01.05.2006 ) |
Jucătorul român Adrian Mutu a marcat, duminică, unul dintre golurile echipei Juventus Torino, care s-a impus cu scorul de 3-0 (3-0) pe terenul formației Siena, în etapa a 36-a a campionatului Italiei. Mutu a înscris în minutul 8 al treilea gol al "Bătrânei Doamne", la capătul unei acțiuni a mijlocașului francez Patrick Vieira, care a pătruns în careu și i-a pasat în fața porții, românul îndeplinind o simplă formalitate. Celelalte goluri al juventinilor au fost marcate de Vieira în minutul 2 și Trezeguet în minutul 4. Jucătorul român a fost schimbat în minutul 57 cu fundașul Zebina și a fost notat cu 6,5 pentru evoluția sa. Grație acestei victorii, formația din Torino, lideră în Serie A, își păstrează avansul de trei puncte față de urmăritoarea AC Milan, cu două etape înaintea finalului campionatului. Milanezii au câștigat cu scorul de 2-0 (1-0) partida disputată pe teren propriu cu Livorno, prin golurile marcate de Inzaghi ('28, '64). În etapa următoare, a 37-a, "Juve" va juca pe teren propriu cu Palermo, în timp ce Milan se va deplasa la Parma, iar în ultima rundă, a 38-a, torinezii vor întâlni în deplasare pe Reggina, iar Milan va da piept cu Roma pe "San Siro". AC Fiorentina, echipa la care evoluează portarul român Bogdan Lobonț, a fost învinsă cu 1-0 (0-0) pe terenul formației lui Paul Codrea, Palermo, unciul gol al meciului fiind marcat de David Di Michele în minutul 52. Lobonț nu a fost vinovat la golul primit și a avut pe parcursul partidei câteva intervenții foarte bune, fiind notat cu 6,5 pentru prestația sa. La gazde, Codrea nu a jucat. În urma acestui rezultat, sicilienii au urcat pe locul 8 în clasament, având 49 de puncte, în timp ce Fiorentina se află pe poziția a patra cu 68 de puncte. AS Roma, echipa la care joacă Cristian Chivu, a terminat la egalitate, scor 4-4, meciul disputat în deplasare cu Chievo Verona. Pentru gazde au marcat Amauri ('8, '36), Luciano ('49) și Pelissier ('61, pen.), iar pentru "giallo-rossi" au punctat De Rossi ('4, '14), Taddei ('25) și Dacourt ('62). Chivu a jucat pe toată durata meciului, a provocat penalty-ul transformat de Pelissier ('62) și a primit din partea agenției Tgcom nota 5,5. În ciuda faptului că nu a obținut decât o remiză, Roma s-a apropiat la două puncte de Fiorentina, ocupanta locului al patrulea, care asigură participarea în viitoarea ediție a preliminariilor Ligii Campionilor. Rezultate: Cagliari-Parma 3-1, Lazio-Lecce 1-0, Milan-Livorno 2-0, Sampdoria-Udinese 1-1, Chievo Verona-Roma 4-4, Empoli-Inter Milano 1-0, Siena-Juventus 0-3, Reggina-Messina 3-0, Palermo-Fiorentina 1-0, Treviso-Ascoli 2-2. Clasament: 1. Juventus 85 puncte, 2. Milan 82, 3. Inter Milano 74, 4. Fiorentina 68, 5. Roma 66, 6. Lazio 56, 7. Chievo Verona 53, 8. Palermo 49, 9. Livorno 47, 10. Parma 45, 11. Empoli 42, 12. Reggina 41, 13. Sampdoria 40, 14. Ascoli 40, 15. Udinese 40, 16.Cagliari 38, 17. Siena 37, 18. Messina 31, 19. Lecce 25, 20. Treviso 18. www.romaniansoccer.ro |
|