BluePink XHost |
Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink. |
|
|
| Președintele clubului Real Madrid a demisionat ( Data: 27.04.2006 ) | ||
Președintele clubului de fotbal Real Madrid, Fernando Martin, a demisionat din funcție, iar comitetul de conducere al grupării madrilene a convocat noi alegeri, ca urmare a situației de criză în care se află echipa după un sezon decepționant. În așteptarea acestor alegeri, a căror dată nu a fost încă fixată, Luis Gomez-Montejano a fost desemnat președinte interimar, conform comunicatului dat publicității miercuri seara de club. Fernando Martin și-a prezentat demisia, care a fost acceptată în unanimitate, la mai puțin de două luni după ce l-a înlocuit pe Florentino Perez la conducerea formației madrilene. Aceste decizii au fost luate după o amplă dezbatere a comitetului de conducere, reunit la stadionul Santiago Bernabeu, a precizat Martin, care și-a manifestat intenția de a se prezenta la următoarele alegeri. Fernando Martin a fost numit președinte la finele lunii februarie după demisia surpriză a lui Florentino Perez, în timp ce Real Madrid înregistra o serie de eșecuri în campionat. Situația clubului nu s-a ameliorat însă în cursul acestor două luni, Real Madrid ocupând locul trei în clasament, la 10 puncte distanță de lidera FC Barcelona. Acestă nouă criză intervine la o zi după anunțul făcut de unul din jucătorii-vedetă ai echipei, francezul Zinedine Zidane, care a decis să se retragă după Cupa Mondială din Germania, deși mai avea un an de contract cu formația spaniolă. www.romaniansoccer.ro |
|
|