Justiția germană l-a audiat, luni, pe Reiner Calmund, un fost manager al clubului de fotbal Bayer Leverkusen, în cadrul unei anchete privind meciurile trucate din Bundesliga.
Calmund, care a fost nevoit să demisioneze în 2004, este suspectat că a aranjat trei meciuri în sezonul 2002-2003, două dintre ele dovenindu-se decisive pentru menținerea echipei în prima ligă.
Este vorba despre partidele cu Munchen 1860 (3-0) și Arminia Bielefeld (3-1), ultimele din ediția respectivă a campionatului. Fostul conducător al grupării din Leverkusen trebuie să explice anchetatorilor motivele pentru care oferit unui impresar de jucători suma de 580.000 de euro.
Se presupune că banii urmau să ajungă la unii fotbaliști de la echipele adverse, aflați sub contract cu respectivul impresar. Inițial Reiner Calmund s-a justificat susținând că a oferit banii pentru ca Bayer Leverkusen să aibă prima opțiune la transferul unor jucători din Bundesliga, iar avocatul lui a calificat drept absurde acuzațiile care i se aduc: "Toată lumea poate să revadă meciurile și să își dea seama că nu au fost trucate" .
Federația germană de fotbal a refuzat deocamdată să facă vreun comentariu în legătură cu acest caz.
www.romaniansoccer.ro |