Aproximativ 5.000 de suporteri ai formației Benfica Lisabona și-au anunțat prezența, miercuri seară, pe stadionul "Nou Camp" din Barcelona pentru a viziona manșa a doua a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, informează ediția online a cotidianului "El Mundo Deportivo".
Dintre aceștia, 2000 vor veni din Portugalia cu autoturismele personale și cu câteva avioane, iar restul susținătorilor Benficăi provin din rândul celor care muncesc în Spania sau în alte țări ale Europei. Și-au anunțat prezența la Barcelona persoane care locuiesc în Andorra, Franța, Suedia, Germania și chiar în Statele Unite ale Americii. Interesant este faptul că un grup de suporteri portughezi se va încumeta să facă deplasarea de la Lisabona la Barcelona pe bicicletă.
Recordul de asistență al suporterilor echipei Benfica la un meci în deplasare a fost stabilit la partida jucată în Franța cu "Lille" (22 nov.2005) în faza grupelor, pe arena "Stade de France". Au fost prezenți atunci nu mai puțin de 45.000 de portughezi.
www.romaniansoccer.ro |