Cotidianul Marca susține, în ediția sa de vineri, că pe lista formațiilor care doresc să îl achiziționeze pe fundașul român al echipei AS Roma, Cristian Chivu, s-a înscris și Chelsea Londra. Românul este dorit la Chelsea în locul apărătorului portughez Ricardo Carvalho.
Marca scrie că, dacă Chivu ar avea de ales între Chelsea și Real Madrid ar alege-o pe cea de-a doua, datorită palmaresului grupării spaniole: "Dacă fundașul decide după prestigiu, cu siguranță alegerea sa va fi Real Madrid. Dacă nu se schimbă nimic se va repeta povestea din urmă cu doi ani când Chelsea și Real Madrid s-au luptat pentru Walter Samuel, care în final a ales Spania".
Același cotidian scrie că Ricardo Carvalho va ajunge la Inter Milano, fostul său coechiper, Luis Figo, recomandându-l conducerii grupării italiene, la care evoluează din vara anului trecut.
Impresarul italian Andrea Pretti afirmase joi că Cristian Chivu va rămâne la echipa AS Roma în proporție de 80 la sută.
www.romaniansoccer.ro |