Carlo Ancelotti, antrenorul formației AC Milan, a declarat după partida câștigată cu scorul de 3-1 (1-1) de elevii săi în fața francezilor de la Lyon, în manșa secundă a sferturilor Ligii Campionilor, că nu este satisfăcut de evoluția echipei, dar s-a declarat mulțumit de rezultat.
"Astăzi nu am văzut un mare Milan. Dar în aceste momente contează numai rezultatul. Mi-a dat multe emoții finalul de meci. Toate erorile echipei mele le trec acum cu vederea. Lyon este o echipă de temut, însă cred că în cele două meciuri am realizat ceva mai mult ca ei. Astăzi am jucat puțin cam lent, însă nici Lyon nu a creat foarte multe faze de poartă. S-au mulțumit după ce au egalat. Golul de 2-1 îmi amintește de meciul cu Ajax din 2003", a declarat Ancelotti.
Partida de care a amintit tehnicianul italian a fost câștigată de Milan, cu 3-2, ultimul gol fiind înscris în minutele de prelungire de Inzaghi. În acel an, "rossoneri" au câștigat trofeul, impunându-se la penalty-uri în fața lui Juventus.
Milan va înfrunta în semifinale pe învingătoarea dintre FC Barcelona și Benfica Lisabona, returul acestei întâlniri fiind programat miercuri seară. În tur, cele două echipe au terminat la egalitate, 0-0.
www.romaniansoccer.ro |