bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi.
 
    
Etapa a 17-a ( 24-26 Martie 2006 )

Şase înfrângeri în ultimele şapte etape

( Data: 25.04.2006 )

Incredibil ce se întâmplă la FC Argeş! După un parcurs excelent în turul campionatului şi un start de retur mai mult decât încurajator, piteştenii au căzut fizic şi psihic în asemenea hal încât nu se mai regăsesc! În ultimele şapte etape, FC Argeş a înregistrat nu mai puţin de şase înfrângeri şi, dacă nu ar fi fost zestrea enormă din tur, alb-violeţii s-ar fi luptat acum pentru evitarea retrogradării. Părăsiţi de arbitraje corecte, de noroc, de spectatori şi mai nou de galerie, piteştenii au pierdut şi în Sâmbăta Mare în faţa Naţionalului, tot pe teren propriu, şi ajung la un îngrijorător -6 în clasamentul adevărului.
Tănasă, de unul singur

Ca şi în meciul cu Farul, jucătorii lui Cârţu au fost conduşi pe tabela de marcaj încă din prima repriză, dar au avut puterea să revină. La 0-1 şi 1-1, jocul Argeşului a avut momente de încântare, dar slăbiciunile din apărare l-au trădat din nou pe Sorinaccio, care parcă refuză să mai vină cu autobaza la meci, s-o bage în poartă. De data aceasta Rohat a fost cel care i-a dat gol lui Guso, dar spre cinstea lui, atacantul-problemă Ciprian Tănasă nu s-a lăsat învins şi a luat meciul aproape pe cont propriu. A ratat o bună situaţie de a egala, apoi a făcut 2-2 şi se pregătea de forcingul final, numai că a fost trădat de greşeaa copilărească a lui Cristi Tănase, care le-a oferit oaspeţilor posibilitatea de a face 3-2. Naţionalul îşi ia revanşa şi-l propune pe excelentul tehnician italian Cristiano Bergodi lui Dinamo, o altă echipă, ca şi FC Argeş, aflată în derivă.

FC Argeş - FC Naţional 2-3 (1-1)
C. Tănasă (27, 80) - Abiodun (8), Rohat (59-autogol), D. Marin (83)
Stadion: Mioveni. Spectatori: 500.
Şuturi pe poartă: 5-5. Şuturi în afara porţii: 6-5. Cornere: 7-2. Ofsaiduri: 8-2. Cartonaşe galbene: 1-2
FC ARGEŞ: Guso - A. Chiriţă, Chiţa, Rohat, Poenaru - Prepeliţă (62 Cr. Tănase), Negoiţă, Bazzi, Năstăsie (73 Crivac) - C. Tănasă, Bilaşco (62 Costescu). Antrenor: Sorin Cârţu
FC NAŢIONAL: Stanev - Marcu (46 Ghindeanu), Săpunaru, Ninu, Panc - Abiodun (63 Abiodun), Shroj (57 Bundea), Tameş, M. Oprea - Herea, Griffiths. Antrenor: Cristiano Bergodi
Arbitri: Sebastian Colţescu (Craiova) - Mikloş Nagy (Cluj-Napoca) şi Sorin Caia (Timişoara)
Cartonaşe galbene: Chiţa - Herea, Marin

Faze de joc
# Min. 8 - 0-1 ABIODUN. Centrare perfectă a lui M. Oprea, Abiodun loveşte defectuos mingea cu capul, aceasta ia înălţime, îl păcăleşte pe Guso şi intră în poartă, cu toată încercarea disperată a lui Chiţa de a o salva
# Min. 27 v 1-1 C. TĂNASĂ. Excelent găsit pe contraatac de Năstăsie, Tănasă îl driblează pe Stanev în afara careului, apoi îi culcă pe Marcu şi Ninu şi trimite în poarta goală
# Min. 39 - Stop pe piept al lui Bilaşco, Prepeliţă din prima îl lansează pe Tănasă, care din marginea careului şutează cu stângul, în diagonală, pe lângă poartă
# Min. 59 - 1-2 ROHAT - autogol. Centrare puternică pe jos a lui Bundea, forţat de Griffiths Rohat împinge mingea în propria poartă
# Min. 60 - Acelaşi Bundea are o incursiune nimicitoare, dar greşeşte ţinta dintr-o poziţie excelentă
# Min. 74 - M. Oprea evită ofsaidul, rămâne singur cu Guso dar şutează în bară
# Min. 80 - 2-2 C. TĂNASĂ. Şut excelent din lovitură liberă de la 17 metri, lateral stânga, Stanev nu poate interveni şi mingea scutură plasa
# Min. 83 - 2-3 D. MARIN. Greşeală imensă a tânărului Cr. Tănase la mijlocul terenului, Griffiths şi Marin pleacă într-un contraatac doi-contra-unu, finalizare simplă a ultimului
# Min. 86 - Lansare peste toată apărarea bancară pentru Costescu, voleu din cădere al acestuia dar mingea şterge bara şi iese afară

Lui Cârţu i s-a cerut demisia
Pentru prima dată de la venirea la FC Argeş, lui Sorin Cârţu i s-a cerut demisia de către tribună! În ciuda faptului că în mandatul lui Sorinaccio au existat destule momente în care FC Argeş a remizat sau a pierdut pe teren propriu, vinovaţi au fost găsiţi jucătorii. Chiar şi la precedenta înfrângere, cu Farul, Cârţu a fost aplaudat de spectatori şi încurajat să continue munca la FC Argeş, dar de data aceasta el a părăsit terenul într-un cor de huiduieli.

Sorinaccio l-a pârât pe arbitru la Romică Paşcu
Celebrul fost conducător de cluburi de pe vremea comuniştilor, Romică Paşcu, a fost sâmbătă observator la partida FC Argeş - FC Naţional. Responsabil cu arbitrajul lui Sebastian Colţescu, Paşcu a fost nu o dată interpelat de Sorin Cârţu pe marginea manierei tendenţioase a olteanului de a conduce partida. Practic, Colţescu a fost alt arbitru decât cel pe care îl cunoşteam, având pe faţă tendinţa de a împinge jocul bancarilor către poarta lui Guso. În plus, a fost enervant pentru că nu i-a acordat în minutul 24 un al doilea cartonaş galben lui Herea pentru fault din spate, şi implicit pe cel roşu, nu a dictat henţ la Marcu în poziţie de ultim apărător şi nu a prelungit nici măcar cu o secundă prima repriză. La pauză, Cârţu s-a dus la Paşcu şi i-a zis: "Tu ştii ce mi-a făcut ăsta (n.r. - Sebastian Colţescu) la Sportul? M-a făcut praf! Acum la fel... Nu se poate!". În repriza a doua, Cârţu s-a calmat după ce Colţescu l-a ameninţat că-l trimite în tribune dacă mai continuă să vocifereze.

Bancarii, curentaţi cu poligraful
După ce au aflat că preşedintele Constantin Iacov le-a programat o partidă din jocul "Adevărat sau Fals", bancarii şi-au luat rolul în serios şi au evoluat mult mai bine decât au făcut-o în ultimele două partide, cu Jiul şi FC Vaslui. Sub perspectiva testării cu poligraful, fotbaliştii Naţionalului au jucat ca în vremurile lor bune împotriva Argeşului, provocând echipei pregătite de Sorin Cârţu a două înfrângere consecutivă pe teren propriu. "Detectorul de minciuni, poligraful, e o probă pe care trebuie s-o facem o dată în România, ca să se înţeleagă faptul că FC Naţional nu face niciun fel de blat. Dacă o să mergem în continuare pe acea suspiciune generală, că FC Naţional joacă trei partide pe teren şi două le joacă conducătorii şi fotbaliştii în altă parte, este ceva în neregulă. Acest test nu-l facem pentru fotbalişti, ci pentru opinia publică şi pentru mass-media. Zvonurile pe noi nu prea ne interesează, interesant este ca de acum încolo cine ne acuză să aducă şi probe, pentru că în caz contrar va răspunde în faţa instanţelor de judecată. Este anormal ca imaginea noastră să fie mereu pătată. Am avut o discuţie cu jucătorii, a vorbit şi psihologul care se ocupă de acest test cu ei şi au înţeles că aceste lucruri se fac pentru imaginea clubului şi pentru ei. Sunt jucători de fotbal profesionişti, peste un timp se vor transfera la alte cluburi şi atunci e clar că imaginea lor ar trebui să fie curată, pentru că până acum s-a spus că jucătorii pleacă de la FC Naţional pentru că acolo se vând meciuri", a declarat preşedintele Iacov, cel care vrea să dea uitării cât mai repede "perioada Gino Iorgulescu" a Naţionalului.

Ciudată ironie a sorţii
Cristi Tănase, mărire şi decădere
Cristian Tănase, unul dintre cele mai apreciate talente de la FC Argeş, trăieşte în aceste zile un coşmar. El este cel care a greşit incredibil în minutul 83 şi le-a oferit bancarilor şansa să câştige la Piteşti, într-un moment în care aceştia erau "în corzi". În plină presiune a alb-violeţilor, Tănase a încercat la mijlocul terenului o fentă în plus, a călcat pe minge, australianul Griffiths i-a furat-o şi a plecat pe un contraatac nimicitor, finalizat de Marin. După meci, Dodel era terminat şi nu putea vorbi. Toţi ochii în vestiar erau îndreptaţi către el, iar antrenorul Sorin Cârţu i-a reproşat uşurinţa cu care a tratat faza. Probabil că pentru această greşeală din meciul cu FC Naţional, Cristian Tănase va rămâne o perioadă în afara lotului. Culmea, în turul campionatului după meciul din Cotroceni, câştigat de FC Argeş cu scorul de 1-0, acelaşi Cristian Tănase era ridicat în slăvi şi asaltat de camerele de luat vederi. Pentru golul superb marcat după un voleu imparabil, sub bară, Dodel a fost chemat la echipa naţională de tineret şi a intrat în atenţia marilor cluburi bucureştene. Acum este într-un con de umbră

Bergodi, de la Mioveni la Dinamo
Adus la FC Naţional după înfrângerea pe teren propriu cu FC Argeş, atunci când bancarii se pregăteau să se lupte pentru "matineu", italianul Cristiano Bergodi a relansat o echipă care în fiecare an se bazează pe jucători refuzaţi de alţii. Într-o jumătate de an, Bergodi a făcut din FC Naţional o echipă capabilă să se lupte pentru titlu, care forţează intrarea în finala Cupei României şi care a defilat la Mioveni, în faţa Argeşului. "Nu mă gândesc la Dinamo, am auzit şi eu zvonurile, pentru mine importantă este munca pe care o depun la Naţional. Am jucat bine cu Argeş, au fost şi scăpări, dar victoria este a noastră. În semifinale trebuie să câştigăm, apoi în campionat ne vedem din nou cu Farul, deci va fi o dublă interesantă", a declarat italianul Bergodi, o persoană extrem de modestă şi de elegantă. La începutul meciului, acesta s-a întreţinut câteva secunde cu Cârţu, bun vorbitor de limba italiană, iar la sfârşit s-a retras într-un colţ alături de secundul Marin Dună, şi a discutat cu acesta despre cele mai importante faze ale meciului.

Tănasă a fost cinstit în Sâmbăta Mare:
Atacantul Ciprian Tănasă a fost din nou cel mai bun jucător al Argeşului, în meciul cu FC Naţional fiind la originea tuturor fazelor periculoase ale formaţiei sale. După două goluri în meciul cu Jiul, Tănasă a revenit cu o dublă la cel cu Naţional, dar reuşitele sale nu au contat în rezultatul final. După meci, golgheterul piteştean care trei etape nu a jucat pentru că a semnat un precontract cu CFR Cluj, a dat un verdict implacabil situaţiei în care se găseşte FC Argeş: "Suntem păcătoşi!". "Din păcate am intrat într-o pasă proastă şi nu ne putem concentra deloc. Trebuie să ne revenim repede, mai sunt şase etape şi trebuie să ne salvăm imaginea. Probabil că suntem păcătoşi, în Săptămâna Mare ne-am dat două autogoluri acasă... E de rău, am început să alergăm să facem egal acasă. Nu ni s-a mai întâmplat aşa ceva. Trebuie să facem ceva să ieşim din pasa asta proastă, să facem un meci bun la Timişoara", a declarat Tănasă, care a avut hat-trick-ul în vârful bocancului, în minutul 74, dar mingea şutată de el a trecut paralel cu poarta bulgarului Stanev.

Al doilea, după Mazilu
Cu cele două goluri marcate în poarta Naţionalului, Ciprian Tănasă a urcat până pe locul al doilea în clasamentul golgheterilor, cu 11 reuşite, fiind însă la mare distanţă de studentul Ionuţ Mazilu, cu 18 goluri. Atacantul Argeşului nu este singur pe treapta a doua a clasamentului golgheterilor, ci alături de piteşteanul Nicolae Dică (Steaua) şi rapidistul Viorel Moldovan.

Trei jucători la Naţionala de tineret
Deşi joacă foarte slab şi nu are rezultate, FC Argeş va trimite la echipa naţională de tineret trei jucători, toţi mijlocaşi. Florin Marin i-a convocat pe Andrei Prepeliţă, Adrian Ionescu şi Cristian Tănase pentru meciul pe care România îl va susţine miercuri, la Mogoşoaia, contra selecţionatei similare a Elveţiei. FC Argeş, alături de Sportul, are cei mai mulţi jucători convocaţi, dar lotul este unul cu foarte multe nume noi, de perspectivă.

Galeria a trimis un mesaj dureros: "Asta meritaţi!"
Aşa cum a promis, galeria echipei FC Argeş nu a venit la meciul cu FC Naţional, protestând astfel faţă de atitudinea jucătorilor, care au un retur dezastruos. În sectorul de tribună rezervat lor a tronat un mesaj arborat de un "trimis special" al galeriei, pe care scria "Asta meritaţi!". Bannerul nu a stat prea mult, fiind dat jos şi confiscat de către jandarmi. Tribuna a rămas goală până la finalul meciului, fotbaliştii piteşteni resimţind din plin lipsa încurajărilor suporterilor. De altfel, lipsa rezultatelor favorabila a îndepărtat de tot lumea de la stadion. Cu o zi înainte de Sărbătoarea Paştelui, când se presupune că toată lumea era acasă, la stadionul de la Mioveni au sosit maxim 500 de spectatori! Singurul care a făcut galerie Argeşului a fost un vânzător de covrigi, care nu o dată a scandat: "Argeşul / Argeşul!". Strategie de marketing...

Funduri goale printre femei şi copii
La sfârşitul meciului, prietena lui Mihai Panc a luat loc pe o bancă situată chiar sub geamul vestiarului echipei FC Naţional şi l-a aşteptat pe acesta să iasă de la duş. O vreme, ea a stat stingheră, iar o perioadă a fost întreţinută de autorul golului victoriei, Daniel Marin. Fata nu a fost interesată să arunce o privire în spate, pentru că geamurile sunt fumurii şi, crede ea, nu l-ar fi văzut pe prietenul său în vestiar. Greşit! Fotoreporterul nostru a surprins destule cadre în care, la mai puţin de o jumătate de metru în spatele blondei, e adevărat mascate de geamuri, zeci de funduri goale se perindau prin încăpere.

CULISE

# Chiţa, încurajat din tribună de soacră!
Revenit după două suspendări în trei etape, fundaşul central Alin Chiţa a pierdut banderola de căpitan de echipă în favoarea atacanţilor Marius Bilaşco şi Ciprian Tănasă (după ieşirea de pe teren a primului). Cu moralul la pământ după ultimele rezultate, Chiţa a avut la partida cu Naţional un susţinător surpriză: soacra sa! Venită împreună cu fiica sa Andreea, soacra lui Chiţa nu a văzut faza în care ginerele ei a fost creditat de unii jurnalişti cu autogolul din minutul 8, atunci când a încercat să respingă cu capul mingea deja intrată în poartă.

# Prietena lui Năstăsie a suferit tot meciul
Un alt jucător care a avut un susţinător feminin în tribune a fost Cosmin Năstăsie. Prietena lui a sosit la meci cu scopul de a îndepărta ghinionul care s-a abătut de câteva etape bune asupra tânărului fotbalist de la FC Argeş. Deşi a stat tot timpul cu sufletul la gură şi a ţinut, aproape în permanenţă, pumnii iubitului ei, FC Argeş tot a pierdut. Singura consolare a fetei a fost că Năstăsie a jucat mult mai bine decât alte dăţi, fiind la originea primului gol şi a unei faze de atac excelente, irosită însă de Tănasă.

# Twaite, 30 de minute la telefon
FC Naţional a avut sâmbătă patru străini în teren (australienii Griffiths şi Shroj, bulgarul Stnev şi nigerianul Abiodun), doi sârbi pe banca de rezerve (Mehmedovic şi Stancovic), un italian la cârmă (Bergodi) şi un australian în tribună, Twaite. Fundaşul care a semnat din vară pentru Wisla Cracovia şi care este suspendat de către club a văzut meciul alături de Marcel Popescu, cel care "a livrat" toţi străinii în Cotroceni. În pauza meciului, Twaite a dat un telefon şi a vorbit neîntrerupt o jumătate de oră în limba engleză, terminând apelul doar după ce echipa sa a luat conducerea prin autogolul lui Rohat. Solicitat să acorde un interviu, Twaite s-a scuzat şi a spus că el nu a făcut nimic pentru victoria asta, colegii lui ar trebui felicitaţi. Interesant este că Twaite nu a dat mâna cu preşedintele Iacov, cu care este în conflict, deşi a stat în grupul acestuia circa 10 minute!

# Panc l-a încurajat pe Cârţu
La finalul meciului, Sorin Cârţu a rămas pe banca de rezervă, cu privirea pierdută în gol, circa 3-4 minute. El a fost scos din letargie de fostul său coleg de la Extensiv, Mihai Panc, un fotbalist pe care l-a vrut şi la FC Argeş, dar pe care nu a reuşit să-l smulgă din Cotroceni. Panc a venit tocmai de la vestiare să-l salute pe Cârţu, un gest de apreciat pentru fotbalistul oltean.

# Refuzat de FC Argeş, vedetă la Naţional
Unul dintre cei mai buni jucători ai Naţionalului a fost sâmbătă mijlocaşul Iulian Tameş. Acesta nu a figurat pe lista de început, dar a fost până la urmă introdus din minutul 1 de Cristiano Bergodi în locul lui Bundea. Tameş a fost în luna noiembrie în probe la FC Argeş, s-a antrenat o perioadă cu FC Argeş, chiar a jucat într-un meci amical cu Oltul Slatina, dar nu a fost oprit de Sorin Cârţu. "Prefer să îi dau posibilitatea lui Tănase să joace. Dacă vine Tameş, Dodel nu mai are loc", a explicat la vremea respectivă Cârţu. Rezultatul s-a văzut în meciul cu FC Naţional: Tameş a fost foarte util, în timp ce Tănase a dat pasa de gol pentru victoria bancarilor... După meci, Tameş a fost luat cu maşina de la stadion şi a făcut Paştele la Mărăcineni, localitatea de unde este originară soţia sa.

Adrian Preda (Piteşti)



FCSteaua.ro - Magica Steaua! / Pariuri Sportive pe Internet - Învaţă să pariezi on-line din România! / Video proiectoare / Concurs: Câştigă 25 de euro! / online