BluePink BluePink
XHost
Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink
 
    

Hagi: "Steaua este o formație greu de bătut pe terenul ei"

( Data: 24.03.2006 )

Managerul general al echipei Poli Timișoara, Gheorghe Hagi, a susținut vineri o conferință de presă în perspectiva partidei cu Steaua București, din cadrul etapei a 18-a a Diviziei A, anunță site-ul clubului timișorean.

Despre confruntarea de duminică seară, Hagi a spus: "Este un meci contra unui adversar despre care nu mai are rost să spun cât de bun este. Steaua este o formație greu de bătut pe terenul ei. Este o trupă matură, cu experiență. Disputa cu Steaua înseamnă o deplasare importantă. Vom încerca să dăm ce avem mai bun din noi. Atmosfera este bună, există optimism datorită începutului excelent de retur."

Gheorghe Hagi se asteaptă la un adevărat spectacol fotbalistic: "Sper ca în acest spectacol protagoniști să fim noi. Din punctul meu de vedere, nu avem nici o presiune. Mergem optimiști, cu încredere că putem obține un rezultat pozitiv. Acest meci face parte din procesul nostru de construcție și formare și, din acest punct de vedere, este un test foarte bun".

În privința adversarului de duminică seară, Hagi a spus: "De Steaua nu trebuie să îți fie frică, ci să o respecți. Dar nu prea mult, fiindcă atunci dai în cealaltă parte. Întâlnim, cum am spus, o echipă matură, cu un lot valoros, construit în 3-4 ani. Dar și noi avem atuurile noastre: avem un lot bun, cu multe alternative. Acum suntem pe un drum bun, dar încă suntem la început. Sper să continuăm acest drum cu o evoluție bună duminică și cu un rezultat pe măsură."

La ultimul antrenament susținut pe terenul IV din complexul stadionului Dan Păltinișanu, singurii jucători cu probleme au fost Mansour și Constantinescu. Primul a acuzat o mai veche pubalgie, în timp ce Constantinescu a avut ceva dureri la genunchiul stâng. Problemele lor nu sunt însă mari. După ședința de pregătire, echipa și staff-ul tehnic au luat masa împreună cu trei invitați, foști mari jucători ai lui Poli: Emerich Dembrovschi, Stelian Anghel și Viorel Vișan. La întâlnire au participat și directorul general Ion Crăciunescu și directorul executiv Anton Doboș.

www.romaniansoccer.ro



FCSteaua.ro - Magica Steaua! / Pariuri Sportive pe Internet - Învață să pariezi on-line din România! / Video proiectoare / Concurs: Câștigă 25 de euro! / online