![]() XHost |
Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink. |
![]() |
||
![]() |
||
![]() |
Vor să întrerupă seria de înfrîngeri ( Data: 28.04.2006 ) Deşi neplătiţi de trei luni, jucătorii antrenaţi de Ionuţ Popa sînt decişi să întrerupă seria eşecurilor din ultimele trei etape, cînd au cedat în faţa Stelei, a Rapidului şi a Gloriei Bistriţa, ambele partide din deplasare fiind pierdute în urma unor lovituri de pedeapsă, cu 0-1. Diriguitorii clubului au purtat zilele trecute o nouă serie de discuţii cu fotbaliştii, convingîndu-i că momentan nu există fonduri pentru a le achita restanţele, dar au promis că vor începe efectuarea plăţilor de săptămîna viitoare. Şi unii, şi ceilalţi au căzut de acord că Poli trebuie să dea totul pentru a învinge duminică, pe teren propriu, pe CFR Cluj (ora 16:30). "Nu avem prea multe certitudini pentru a le achita o parte din drepturi pînă la meciul cu Clujul şi nu obişnuim să facem promisiuni fără acoperire. Aşa că ne vom mobiliza cu toţii pentru a cîştiga acest joc, în dorinţa de a mai sălta puţin în clasament", a declarat preşedintele Sorin Boca. Şeful grupării din Copou susţine că pe ieşeni îi aşteaptă un meci greu, în faţa unei formaţii pe care ar fi putut s-o învingă în tur, la Cluj, dacă arbitrul ar fi acordat penalti la faultul în careu comis asupra lui Rednic. "Am uitat de mult partida din toamnă; nu trăim din amintiri. Vom face toate eforturile să ne impunem acum, pentru a ne adăuga punctele necesare revenirii pe locul 10 al ierarhiei, obiectivul nostru fiind, reamintim, situarea pe o poziţie călduţă, la mijlocul clasamentului", mai promite conducătorul Politehnicii. În altă ordine de idei, joi s-a întors la antrenamente şi antrenorul principal Ionuţ Popa, care îşi prelungise şederea la Arad din cauza decesului unui prieten. Încă nu se poate spune cu siguranţă dacă şeful băncii tehnice va conta în compania CFR-ului pe R.Ciobanu, Rednic şi Gavatorta, incomplet refăcuţi după accidentări mai vechi. www.romaniansoccer.ro ![]() |