Capitala Regatului Unit nu mai are de ce să se bucure. Atentatul din
7 iulie face ca organizarea jocurilor olimpice să treacă pe un loc "la
mijlocul clasamentului". În timp ce fosilele vii ale planetei se
întâlneau în Scoția, un pic mai la sud oameni nevinovați își dădeau
viața tocmai din cauza "stăpânilor" actuali ai planetei. Un
singur lucru a greșit Al Qaeda sau cine naiba a făcut aceste atentate:
data. Dacă atentatul ar fi fost organizat tot la 11 martie, Tony Blair
nu ar mai fi avut acum ocazia să spună că continuă cu orice risc lupta
împotriva terorismului pentru că, la fel ca în Spania, nu ar mai fi
câștigat alegerile. Așa, 4 ani va fi tot el la cârma țării, regina Elisabeth
având o putere mult mai mică decât Băsescu al nostru. Dacă data de 11
a fost fatidică în acest secol (și nu 13-le "American"), iată
că actualul atentat a fost alăturat summitului bogătașilor. În cele
din urmă nu este treaba României, dar pentru că suntem pe "axa"
New York - London (și cam atât), nu ar fi exclus să avem și noi parte
de așa ceva. Iată de ce acum trebuie ca SRI să își facă cu adevărat
datoria și să mai fie și băgat în seamă, dacă ar fi să comparăm cu cazul
Hayssam.
Pregătirile pentru toamnă au început bine pentru campioni și slab pentru
foștii campioni interesați mai mult să ne spună cam de câți bani dispun
decât de un rezultat onorabil. Sheriff ne-a arătat, cu această ocazie,
că nu degeaba va juca în eliminatoriile Ligii Campionilor, dar și trei
stadioane superbe. Pentru neștiutori, aceste bijuterii ale începutului
de secol sunt doar un motiv de fală, Moldova mai dispunând de un stadion
Republican în Chișinău și încă un stadion modern în Speia, dar la o
medie de sub 1.000 de spectatori de meci întrebarea retorică ar fi:
pentru ce s-au cheltuit atâtea milioane, dacă populația moldevenească
trăiește cu un salariu mediu de 30 de euro pe lună (pardon, acolo după
Prut, nu pe satelitul Terrei). Asta ca să fim bucuroși cu salariul nostru
mediu pe care nu-l are orice absolvent de studii superioare de pe la
noi este net mai mare decât la circa 500 km est de București.
La noi activitatea sportive-politică continuă cum ne-am așteptat, noii
intrați în horă fiind cei mai tari milionari din fotbalul nostrum, verii
Becali. Unul din ei a lovit un copil pe trecere de pietoni si va avea
ceva probleme cu autoritățile, taman când făcuse pace cu cei care-l
pândeau acum vreo 30 de ani pe Magheru. Cât despre vărul Gigi, dacă
cu schimbul de terenuri el nu prea are de ce să fie acuzat, că dacă
valoarea pierdută de unii ar trebui completată de cei care au pierdut-o
și nu cel care a câștigat-o, s-a găsit și subiectul de arrest: spălare
de bani. Probabil că or ști procurorii ceva și nu ne spun nouă, dar
dacă se lasă cu arestare, nea Gigi va trebui să scoată ceva bănuți pentru
a-și plăti avocații să-l scoată.
Ce se va întâmpla cu moralul jucătorilor de la Steaua este mai important
pentru microbiști ca noi și totuși sperăm ca în orice situație Steaua
să ajungă la un pas de grupe. Acolo, însă, nu se va întâlni nici cu
campioana Irlandei de Nord sau de Sud și, probabil, nici cu bătăușii
câinilor (unde'ar fi norocul ăsta). Că va fi Liverpool sau a treia clasată
de prin Franța sau Italia, Liga Campionilor se joacă pe bani, nu-i ca
surata numită UEFA Cup. Dar nu-i chiar rău: calificarea în turul III
preliminary al Champions League înseamnă calificare în turul I al UEFA
Cup, încă un meci și grupele Cupei UEFA vor aștepta Steaua. Torul este
să trecem de irlandezi.
Romeo Ionescu
08.07.2005