A patra putere in stat, lupta impotriva corupţiei (generalizată), mafie politică, furnizare de informaţii, acestea sunt cuvinte la ordinea zilei ale presei noastre. Toţi suntem convinşi de ele, foarte puţini sau poate nimeni nu-şi dă seama cât cheltuie ţara noastră pentru ca cele de mai sus să existe. Mare belea în ultimile luni. Trei din ziarele noastre (foarte) bine vândute şi-au schimbat şefii în ultimile luni.

Au urmat încercări de a sesiza cine a fost în spatele acestor mişcări, acuzarea PSD-ului, găsit ţap ispăşitor. Din ceea ce s-a discutat pe posturile de televiziune s-a putut distinge şi altceva, adică salariul aproximativ cu care era plătit ultima "victimă" a acestor schimbări, domnul Cristian Tudor Popescu.

Ei bine, ce înseamnă cei 7000 de euro ? Mai mult decât salariul preşedintelui şi primului ministru, fie că ei s-au numit Iliescu-Năstase, fie Băsescu-Tăriceanu. Nu-i plâng pe nici unul, dar vreau să discut în principiu. Oricât ar fi de campionul presei scrise, Adevărul nu se finanţează exclusiv din vânzare, altfel aş avea numai cuvinte de laudă ci mai degrabă din reclamă şi aici este buba. De ani buni vedem în ziare sau la TV (că un radio n-am mai deschis de luni întregi) "kilometri" de reclame. Pentru că sper ca odată să trăiesc într-o economie eficientă, pun întrebarea: oare n-ar fi mai util să vedem o reclamă la o jumătate de oră, o singură dată, şi nu din 5 în 5 minute aceeaşi reclamă ? Oare cei care plătesc aceasta nu au şi altceva de făcut cu aceşti bani decât să finanţeze, practic, posturile TV sau ziarele respective ? În ultimile zile ale alegerilor am putut ridica de pe jos zeci de fluturaşi cu reclamă negativă. Oare nu ar fi fost mai bine ca aceşti bani, oricât ar fi fost ei de albi sau negri, să fie folosiţi pentru a asfalta fie şi un metru pătrat în plus dintr-o stradă ? Oare dacă un director de presă câştigă de vreo 5 ori mai mult decât preşedintele ţării de ce acesta, respectiv partidul care-l susţine cheltuie aceste uriaşe sume de bani pe reclamă pentru ca acesta să obţină un salariu net inferior unui lucrător de salubritate din Germania ? Cât foloseşte unui cetăţean de rând să existe ziarul x, sau y ?

România a fost, în ultimii 50 de ani, o ţară anti-economie de piaţă. Ţinerea sub control a populaţiei, chiar într-o stare de frică a consumat energii considerabile: securişti, informatori, rapoarte. Fiecare stat îşi apără conducerea pe care o are, chiar şi prin abuzuri, nu suntem şi nu vom fi singurii. Ce putem concluziona după atâţia ani ? Orice ar fi făcut cetăţenii noştri, comunismul nu s-ar fi putut schimba cu 20 de ani în urmă, ci exact după întâlnirea dintre Gorbaciov şi Reagan, ceea ce s-a întâmplat. Aşadar, orice ar fi făcut turnătorii, securiştii "odioşi", regimul nu s-ar fi schimbat. După întâlnirea de mai sus, deşi cehii, ungurii, est-germanii sau bulgarii aveau un trai mai liniştit faţă de al nostru, ei au schimbat înaintea noastră. Este posibilă o întoarcere, să zicem, a comunismului, alegeţi dvs ce perioadă doriţi (a lui Dej, sau anii 1970) ? Fiţi sigur că nu.

Deşi mulţi sunt convinşi că acum 20 de ani trăiau mai bine, când aşteptau ora 23 să poată aprinde focul în sobă, înaintarea spre o Europă unită se va face cu sau fără aprobarea lor, fie ei 100 sau 22 milioane. Deşi presa a trâmbiţat împotriva lui Mischie, iar parchetul chiar l-a arestat, instanţa de judecată l-a ţinut pe acesta în arest numai 5 zile. Nu credeţi că dacă era atât de corupt precum spune presa, baronul de Gorj nu ar fi trebuit să stea vreo 5 ani "la păstrare". Ei bine, nici el, nici Sechelariu, nici Funar nu au făcut lucruri ieşite din comun, ci acestea au fost aprobate de stafful lor, altfel cu siguranţă ar fi fost arestaţi acum. Sub pretextul informării cititorilor (nu v-aţi săturat, oare, de aceste informări), presa română nu face decât să împartă sumele investite mai mult sau mai puţin profitabil de cei care-i "dau reclamă".

Cât despre investiţiile străine, ele sunt foarte utile atunci când susţin posturi TV, ziare, diferite echipe sportive care aduc o mână de spectatori. Toate acestea plătesc prieteni ai puterii, fac jocul puterii, o critică ca să mimeze democraţia, nici una nu susţine altceva decât ce i se permite. Ca urmare, foarte puţini sunt cei care sunt condamnaţi, (aproape) niciodată cei care au ocupat scaune ministeriale sau parlamentare. Averea acestora şi a familiei acestora depăşeşte net ceea ce se putea face din salariu, dar nimeni nu se "autosesizează". Atunci când diverse firme s-au arătat interesate, fără acceptul conducerii, să preia vreo fabrică sau hotel, brusc apăreau manifestaţii de gen "nu ne vindem ţara", "noi muncim nu gândim", sau hotelul a luat foc de la ţigară uitată aprinsă (încercaţi şi dvs să aprindeţi covorul de la o astfel de ţigară şi vedeţi de câte ori reuşiţi şi de câte ori nu).

De ce o redacţie de ziar, aproape în totalitate, îşi dă demisia la schimbarea consiliului de conducere ? V-aţi gândit ca creierele mişcării nu mai vor să producă profit pentru familia celui care i-a condus până mai acum 2 ani ? Tot acest profit nu s-ar fi produs fără acceptul conducerii statului, acuzată voalat că a dat publicitate de stat şi, fireşte, nu se cuvine să intre în buzunarul moştenitoarei fostului patron, aşa că redactorii demisionari vor fonda alt ziar.

Rămâne întrebarea: dacă tot suntem un popor sărac (aţi uitat câţi milionari în dolari avem), de ce toţi aceşti bani nu sunt investiţi în vreo autostradă sau într-o fabrică de microcipuri, sau într-un sistem computerizat care să nu mai permită mita, evaziunea fiscală, munca la negru ? Simplu, altfel nu ar mai fi motive să cerem sprijinul, sponsorizarea şi poate chiar am ajunge pe primul loc (dacă se poate). Nu aceasta se doreşte, însă, ci menţinerea unui circuit de susţinere a foştilor conducători sau al odraslelor acestora.

Romeo Ionescu
24.03.2005