Pro Sport îşi continuă retrospectiva campionatelor europene desfăşurate în secolul trecut cu ediţia a doua. România a întâlnit atunci, în primul meci, eliminatoriu, echipa Spaniei, care avea să cucerească trofeul. Ziarul cel mai cumpărat din ţară încearcă să ne aducă în atmosfera de atunci prin două fotocopii ale ziarului Sportul Popular care se ocupau cu orice altceva, numai de Cupa Europei nu prea mult. Comentariile celor doi reporteri, Daniel Nazare şi Iulian Vîlvoiu sunt mult prea mici şi acoperă câteva evenimente din competiţia în cauză, spaţiul acordat fiind total insuficient pentru cei care cunoaştem această competiţie numai din presă şi cărţi. O fotografie mare a Spaniei, una a lui Constantin făcută la peste 30 de ani de la evenimentele în cauză, dar şi ciuma presei de astăzi, reclama, ocupă restul paginii. Pentru un specialist în statistică meritul paginii este că nu spune prostii. Singurul care o face este, însă, maestrul Constantin.

Mulţi jucători au îmbrăcat tricoul naţionalei noastre şi unii chiar activau în divizia B atunci când ascultau imnul de stat, unul din ei fiind antrenorul de azi al lui Beşiktaş (nu-i aşa că nu mai trebuie să-i pomenesc numele ?). Ce spune fostul stelist ? "În tur (cel al meciului cu Spania, n.r.), nea Titi a luat la lot doar fotbalişti din Divizia B, iar alţii erau foarte tineri, cu două-trei selecţii la naţională. Nu suporta fotbaliştii cu puncte de vedere..."

Bine au făcut cei doi reporteri că au dat şi casetele celor două meciuri. Putem astfel să vedem nu numai că nici unul din cei 11 care au jucat la Madrid, la 1.11.1962 şi au luat un catastrofal 6-0 nu juca în divizia B, dar îm meciul retur noul antrenor, Gheorghe Popescu, a folosit 4 din cei 11 care au pierdut.

Scorurile catastrofale fac parte din istoria fiecărei representative, s-a întâmplat şi Angliei (3-6 şi 1-7 cu Ungaria) şi Ungariei într-un baraj din ultimul deceniu cu Iugoslavia, Austria a pierdut şi ea meciuri cu Far Oer şi Moldova şi ţara noastră are şi ea palmaresul întunecat în 1948 (0-9 cu Ungaria), 1967 (1-7 cu Elveţia), 1977 (4-6 cu Iugoslavia la Bucureşti), 1975 (0-4 cu Franţa olimpică), dar ajunge atât că nu-i frumos să pomenim toate eşecurile.

Constantin a avut parte de o carieră fastă, 3 titluri consecutive de golgeter, peste 40 de meciuri în naţională într-o perioadă în care se jucau în medie 4 meciuri pe an. A avut şi gafele lui, un penalty ratat cu Ungaria, la 0-1, atunci când puteam ajunge în semifinale la jocurile olimpice, dar cel mai mare eşec a fost atunci când antrena echipa naţională, care a "luat" 0-3 de la Bulgaria. Un punct în acel meci ne-ar fi calificat la Euro 92, dacă toate celelalte rezultate ar fi rămas aceleaşi.

Numai că vorbele lui "numai fotbalişti din divizia B" aruncă o pată nemeritată pe memoria lui Titi Teaşcă, un antrenor ale cărui echipe au avut rezultate... după ce el a plecat. Şi ar mai trebui fostul stelist să ştie că acel 0-9 cu Ungaria pomenit mai sus a fost obţinut de o echipă formată din 8 jucători ai supercampioanei de atunci, ITA Arad, chiar dacă dânsul îşi aduce mai bine aminte de meciul de la Belgrad, 1956, când naţionala formată din 11 militari (printer care şi el), un dinamovist şi un rapidest întrecea Iugoslavia cu 1-0. În viaţa unei echipe naţionale există eşecuri care pot duce la mari victorii. Franţa pierdea în ultimul minut, acasă, meciul cu Bulgaria şi calificarea la World Cup 1994, pentru ca peste 4 ani să cucerească competiţia. Eşecul nostru din meciul cu Elveţia (1-4, World Cup 1994) ne-a ajutat, probabil, să întrecem S.U.A. şi Argentina, dar a fost uitat în cel cu Suedia. Nu este obligatoriu nici ca Scoţia să înveţe ceva după meciul de miercuri aşa cum nici noi nu am devenit lei după 2-5 cu Danemarca de anul trecut.

Evenimentul săptămânii a fost intrarea în NATO. Cel puţin pe plan militar suntem acum egali cu S.U.A., Franţa, Anglia, etc, deşi să parafrazez o afirmaţie a lui Ion Ţiriac de acum câţiva ani, nu de asta avea neapărată nevoie ţara noastră. Numai că aşa am fost noi, când am vrut benzină să ne plimbăm am făcut canalul Dunăre-Marea Neagră, când am vrut mâncare şi căldură am construit Casa Poporului şi Steaua a luat Cupa Campionilor, când exportam arme aparţineam "tratatului de la Varşovia", când trebuie să ne restructurăm economia intrăm în NATO. Vom vedea ce ne va adduce aceasta, dar cu siguranţă că U.E. nu are de ce să se bucure şi nici un război local nu a apărut la orizont pentru noi atunci când nu eram admişi. Numai că după 1930 ţara noastră a cheltuit mult mai mulţi bani cu armata, singura ei utilizare fiind în al doilea război mondial şi mult mai puţini cu creşterea reală a nivelului de trai. Al doilea eveniment, mult mai grav, a fost arestarea lui Gregorian Bivolaru. Deşi cel care trebuia de mult pus la păstrare, fratele "guru"-ului medita dacă este bine sau nu să se predea, cel care a fost luat cu asalt a fost "Grig". Posturile TV şi în special Realitatea TV au încercat încă odată să ne spună că nu jaful fostei economii comuniste este important ci deţinerea de "tone" de reviste porno şi casete aşişderea. Populaţia s-a cam prins că drepturile omului au fost încă odată literă moartă de lege şi un judecător dă un mandat de percheziţie ca să se poată sparge orice apartament, chiar dacă acelui judecător nu "i-a pus nimeni fiola", sau nu l-a întrebat nimeni ce are cu acele apartamente. Cazul nu s-a terminat şi poate că singura ilegalitate a fost că Gregorian a încercat să se fofileze un pic până la vecinii noştri. S-a găsit şi o "deşteaptă" care l-a acuzat că "a convins-o", minoră fiind, pentru ca apoi să-şi retragă plângerea, ceea ce seamănă mai mult cu cazul Michael Jackson. Dar poate că sângele apă nu se face şi Grig a vrut doar să vadă cum poate fi trecută frontiera pentru fratele vitreg, "mult mai titratul ex-PSD-ist" Gabriel. Altfel, Gregorian a stat un pic prin anchete, populaţia a fost un pic derutată dacă are sau nu voie să folosească revistele şi casetele porno, ultimele fiind găsite cu precădere în apropierea gării din Amsterdam, în timp ce la noi sunt "top-secret". Că Gabriel va trebui să dea câteva milioane înapoi după ce iese chiar nu mai contează, iar că alte sute de miliarde s-au strecurat în diverse buzunare nu-i aşa că nu este mai important decât fugărirea prostituatelor de către "organe". Casele de toleranţă sunt "un obiectiv turistic" în Olanda, Germania, Franţa, dar la noi unde mica publicitate este plină de astfel de anunţuri sunt strict prohibite. Decât să încerce diverse posturi TV să ne sperie să mai facem câte o asigurare, ori auto, ori de super-pensii, n-ar fi mai bine ca statul să redeschidă bordelurile ? Poate ar mai creşte un pic şi PIB-ul şi chiriile, şi lefurile medicilor şi veniturile laboratoarelor, cu toate că dacă stau să mă gândesc, un preţ "de piaţă" plus TVA (hai să punem 9 %, ca la medicamente) ar fi de vreo 7 ori mai mare ca acum.

Romeo Ionescu - Romanian Soccer - 2 Aprilie 2004