După 1990 România a fost la îndemâna tuturor şmecherilor pe care i-a dus mintea să facă un ban. Odată cu apariţia acestora, au apărut şi ziariştii care nu au făcut decât să le mai ciugulească din banii făcuţi la limita legii sau în lipsa legii. Probabil că dintre ţările care vor face parte din UE românii îşi detestă cel mai mult parlamentarii şi au şi motive. Aceştia şi-au făcut rapid averi pe care un om normal nu le face într-o viaţă beneficiind de naivitatea celor care i-au votat. Poate că ar trebui să fim îngăduitori cu Adrian Năstase, nu pentru că ar fi avut moşteniri remarcabile ci pentru că a fost prim ministru, iar în perioada lui ţara noastră a avut o creştere economică cum actualii liseri nu sunt capabili sau nu vor să facă. Totuşi, milioanele de oameni trimişi să-şi cerşească un loc de muncă prin altă parte au de ce să conteste averea lui Năstase. Ea a fost contestată "pe şest" şi în anii când era prim-ministru şi probabil că nu omul de rând a făcut afirmaţii asupra averii ci tot cei care i-au călcat locuinţele. În fine, de-o fi albă sau neagră, puţin mă interesează. Numai că pe lângă foarte mulţii şmecheri cocoţaţi prin funcţii de primar, prefect, director, preşedinte, ministru au apărut şi formatorii sau distrugătorii de imagine, ziariştii. Nimeni nu se întreabă câte miliarde se duc anual în buzunarele acestora şi mai ales câte miliarde ies din buzunarele celor modeşti pentru întreţinerea acestei echipe de profitori. Deschideţi ce post TV vreţi dvs şi veţi auzi de comentatorul de la New York, Paris sau Budapesta. Aceştia, fireşte, nu se duc acolo pe banii lor, ci pe banii recoltaţi de mass-media pe seama sărăcirii populaţiei. Ce legătură are asta cu sportul ? Gazeta Sporturilor a fost şi el un ziar care nu s-a dat la o parte să acuze transferurile pe milioane frumoase de euroi, să facă presiuni la diverse alegeri în forurile conducătoare ale fotbalului nostru, să jignească şi să acuze. Giovanni Becali este omul numărul 1 al fotbalului românesc pentru că el a făcut cei mai mulţi bani pe seama acestuia şi a fost luat în primire de ziariştii dornici de a face şi ei o şpagă acolo, c-o fi un pahar de vin sau de şampanie, o primă în plus sau o sută de dolari acolo. Probabil că dracu nu ar fi atât de negru dacă omul de rând nu ar primi 80 sau 100 de euro salariu, în timp ce încălzirea într-o lună de iarnă costă 120, nemaipunând la socoteală telefonul, lumina, cablul TV.

Ei bine, şi nervii unor Giovanni Becali sau Mircea Sandu au o limită şi cei doi s-au supărat atât de tare încât au dat Gazeta în judecată. Pentru că respectivul ziar nu este chiar de doi bani, precum puzderia de ziare locale, au căutat ei şi au descoperit că Bratu, Mutu şi mai nou Hagi şi Popescu ar fi plecat pe sume cam duble decât s-a declarat la momentul respectiv. Deşi mică şi pipernicită de la 6 martie, după concepţia genială a unor specialişti care mai trebuie şi ei să schimbe din 2 în 2 ani, ca să se afle în treabă, cu fotografii care încep pe o pagină şi se continuă pe cealaltă, Gazeta de luni descoperă că Hagi ar fi fost transferat la Real Madrid pe 9 milioane de dolari, iar Gică al lui Popescu ar fi plecat pe 8. Cum nu trebuie să credem ceea ce scriu gazetele nici atunci când datele ar fi adevărate, am pus per mâna unui anuar englez, "Football Annual" editat de News of the World. Veţi zice că am găsit şi eu o publicaţie, acolo, cam cum făcea securitatea noastră ziare de laudă prin occidentul anilor 70. Nu mă voi strădui să vă dau multe amănunte despre acest anuar ci vă spun doar că în 2005 era la ediţia 119, asta în timp ce anuarul FRF se află la ediţia number 9. Atunci când ajungi la ediţia 119, fără a fi plin de reclame de la amicii directorului înseamnă că oferi ceva de calitate şi cum cartea nu este plină de poveşti ca pe la noi ci plină de cifre, acestea nu pot fi date aiurea. Iată, însă, cifra de transfer a lui Hagi de la Steaua Bucharest la Real Madrid în July 1990: 2.500.000 lire sterline, adică 3,7 milioane de dolari. Popescu nu apare pe acea listă, cifra lui de transfer fiind mai mică, dar probabil că Hagi şi Popescu ar fi plecat în Spania sau Olanda şi pe gratis, că oricum ceea ce primeau acolo nu se compara cu ce dădea Steluţa din Ghencea. Ar mai trebui să ne surprindă că Gazeta nu dă, aşa cum a făcut cu Bratu, un comunicat de la cluburile unde au ajuns românaşii noştri, ceea ce mă face să cred că respectivele cifre sunt inventate şi asta pentru o campanie de atacare a lui Giovanni. Aşadar, mulţi citesc, puţini constată cât de reale sunt datele în ţara tuturor posibilităţilor.

Romeo Ionescu
07.03.2006

Alte editoriale semnate de Romeo Ionescu