BluePink BluePink
XHost
Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.
You are in: RomanianSoccer.ro - Editorial Romeo Ionescu

' ' Mai avem x zile până scăpăm de Nașu'!

Dar x poate tinde la infinit sau poate fi 2. Sincer eu m-am săturat de mizeria presei. Oameni care nu au produs nimic în viața lor în afară de vorbăraie au sărit, mai toți, împotriva lui Mircea Sandu și în favoarea lui Gheorghe Popescu. Oare crede cineva că această campanie nu va avea repercusiuni după alegeri, adică dacă iese cel susținut acesta nu le va fi dator și va încerca să le plătească datoriile? Fotbalul, ca și multe activități din țara asta este sponsorizat, adică mulți oameni sunt plătiți mizerabil în timp ce jucătorii rămași în fotbalul nostru mimează un fotbal plictisitor, din care circa 10 meciuri pe an sunt cu adevărat interesante. Publicul a părăsit stadioanele, atras de televiziune, respins de sărăcie, pentru că acum pot face ceva mai bun cu prețul unui bilet de meci, dar și de presă. Din 1990 citim numai de blaturi. La un moment dat a început o contraofensivă și acuzele s-au rărit, deși puține echipe pun osul la bătaie, pe teren. Pe nimeni nu interesează aportul financiar al publicului, mai mult de jumătate din spectatori au acces gratuit și unii din ei distrug scaune, pereți, mașini. Vagabonzi de 14-18 ani sunt plimbați de autocare plătite de club, pentru a susține o echipă sau alta. Feriți-vă, dacă sunteți de sex feminin, din calea acestora și echipa susținută de aceștia a pierdut. Este bine să nu vă lăsați mașina pe stradă după meci, dacă nu vreți să vă plătiți schimbarea designului mașinii. Cu 2-3 ore înainte de meci, veți putea vedea în fața stadionului de 10 ori mai mulți badigarzi decât spectatori. Probabil că un lucru vă scapă: aceștia nu vin degeaba. Nici ei, nici arbitrii, nici observatorii. Pentru bunul trai al acestora plătesc un Ion Niculae, Neculaie, Borcea, Badea, Becali, Balkan Petroleum (parcă statul avea de recuperat nu știm ce datorii de la RAFO, acum acestea se duc în fotbal și de aceea nu prea sunt la învățământ?).

Ei bine, acestea nu sunt numai vina lui Mircea Sandu, dar cei care acum ne înverșunează împotriva lor nu ne spun asta ci luptă ca cei care au dus fotbalul nostru în situația de mai sus să voteze împotriva aceluia care conduce, pentru că au ceva împotriva lui. Ar fi putut schimba Sandu această ordine de fapt ? Greu, pentru că dacă Pădureanu nu vrea ca să-și viziteze jucătorii pe la spital după meci va trebui ori să le sugereze să o lase mai moale, ori să le facă o educație de gentlemani. Apoi printre conducătorii din fotbal au pătruns mulți oameni temperamentali, principalii exponenți fiind Becali și Ștefan Pinalti. Ce ar fi fost fără aceștia ? Cum ar fi arătat Steaua cu Păunescu, un moș care bagă și el ceva bani în sport că are prea mulți ? Ar fi ajuns Steaua în optimile Cupei UEFA ? Ar fi ajuns vreodată Ceahlăul în prima divizie fără Ștefan ? Nu, dar temperamentul acestora a fost folosit pentru a vinde ziare. Ca să nu rămână nevândute, ziarele de sport și-au redus prețul pentru că acestea nu trăiesc din cât vând ci din publicitate. Ai în spate o mare afacere ? O parte din câștig îl dai la mass-media, altfel vor avea grijă să sară pe tine până te lași. Câștigi o licitație cu primăria sau prefectura ? Va trebui să dai o parte din bani, altfel se va anunța poliția, parchetul, etc. Trebuie toți să trăiască, spune o vorbă de actualitate și iată consecințele: orașe pline cu badigarzi, profesori plimbați prin tribunalele Bucureștiului, parlamentari care nu prea au făcut nimic de 15 ani, în afară de avere pentru ei sau familia lor, dar trebuie să fie acolo, la număr, legi trimise brambura la care nu mai stă nimeni prin sală, lupta pentru a schimba orice din 4 în 4 ani și tot mai mulți români care vor trebui să-și facă bagajele dacă nu vor să cerșească. Toate astea costă, iată de ce suntem plătiți de 10 ori mai prost decât am fi în Germania, Franța sau SUA. Și pentru că toate trebuie să poarte un nume, acesta a fost fie Constantinescu, fie Iliescu, fie Năstase, iar acum este Mircea Sandu. Moartea regilor, bucuria proștilor, spunea cândva un proverb.

Romeo Ionescu
19.11.2005


Alte editoriale semnate de Romeo Ionescu


You are in: RomanianSoccer.ro - Editorial Romeo Ionescu