Ziarele din sport au un nou subiect de "tocat". Echipa naţională a "reuşit" în sfârşit un rezultat slab, egalul de la Erevan. Principalul vinovat nu poate fi decât echipa, antrenorul şi preşedintele federaţiei. Parţial au dreptate. Numai că aceeaşi presă uită, ca de obicei, ce a făcut generalul acum 10 ani şi în ultimi 10 ani pentru ei. Eu, personal, l-am considerat pe Iordănescu un om norocos şi de vreo 2 ani, de când s-a reîntors la naţională, acest noroc l-a părăsit.

Mulţi jucători a rulat Steaua în cei 47 de ani de existenţă, unul din ei a fost Iordănescu, altul Ienei, altul Piţurcă. Primii doi au reuşit rezultate deosebite cu echipe româneşti, în mare parte cu jucătorii din anii 1986-90. Aceste rezultate nu erau posibile dacă ei nu beneficiau de o "trupă" de valoare. Unii spun că echipa de la Sevilla a fost făcută de Halagian. Armeanul a stat atunci numai 7 etape la echipă, fiind urmat de Ienei care a dus echipa, mult schimbată, către titlul din 1985 şi Cupa Campionilor din 1986. Mulţumită acestui rezultat unic în fotbalul românesc, Ienei a trecut la naţională şi echipa a fost preluată de Puiu.

Ei bine, un antrenor fără valoare ar fi putut distruge această echipă, dar Iordănescu a dus-o în finala Cupei Campionilor din 1989 şi semifinala din 1988. Numai că dacă nu ar fi avut noroc, generaţia de aura ar fi putut fi luată de oricine altcineva. Trupa lui s-a "copt", s-au adăugat ex-dinamoviştii şi în 1993 ei sunt preluaţi de acelaşi Iordănescu la echipa naţională. Ce a urmat se ştie: 3 calificări consecutive şi un loc 6 mondial în 1994.

Au trecut de atunci 10 ani şi acei jucători s-au retras unul câte unul, pe poziţie a mai rămas doar Stelea. Restul trebuia schimbat şi acest lucru nu l-a reuşit generalul. Între timp, sarcina schimbării a fost preluată de Piţurcă şi Bölöni, ambii cu rezultate satisfăcătoare, dar fără finalitate.

În 1999 câţiva jucători au reuşit ceea ce nu s-a întâmplat până atunci în istoria echipei: să demită antrenorul cu care se calificaseră. În 2001 antrenorul care conducea echipa care se afla încă "în cărţi" era înlocuit cu Hagi, care nu a ştiut să conducă acei jucători către a şasea calificare. A urmat apoi Iordănescu şi acesta a fost de astă dată lipsit de noroc, iar în martie 2003 şi-a prezentat demisia de onoare. Cine i-a refuzat-o şi l-a convins atunci să rămână la echipă ? Iată ceea ce uită ziariştii actuali. Şi mai uită că după acea demisie Iordănescu a reuşit să fie de două ori în pragul barajului, iar în această primăvară a reuşit o victorie istorică în faţa Germaniei. Au urmat şi rezultate mai slabe, dar şansele de calificare nu sunt mai mici decât la tragerea la sorţi. Nici după anunţarea adversarilor, nici înaintea meciului cu Cehia un cunoscător al fotbalului internaţional nu acorda multe şanse de calificare echipei noastre.

Este drept că la Erevan trebuia să câştigăm, dar o victorie nu ne-ar fi adus calificarea şi nici egalul nu ne-a compromise-o. Meciurile vitale se vor disputa la anul, noi am pierdut numai unul din ele. Cine va reuşi să câştige cel puţin meciurile de acasă cu Cehia, Olanda şi toate celelalte cu echipele cu şansa a patra ?

Pe cine aducem în locul lui Puiu, în cazul în care Lucescu nu va veni ? Părerea mea este că doar cu nea Mircea putem avea speranţe reale. Piţurcă a activate 3 ani la Steaua şi a cucerit un singur titlu. Olăroiu, mai recent pe buzele unora a fost la Steaua şi a plecat. Rednic a plecat şi el de la Craiova şi nici la Rapid nu a obţinut numai titluri. Andone a început şi el să coboare pe tobogan. Petrescu, Balint, Lupescu, Lăcătuş, poate Zenga ? Spuneţi-mi mie ce rezultate deosebite au obţinut până acum ?

Este drept că nici Bölöni nu avea nici un rezultat până a preluat echipa naţională. Ei bine, de noi oricum nu depinde cine va sta pe bancă. Problema este alta: cu cine jucăm la Amsterdam şi Bucureşti ? Mutu are tot timpul să uite fotbalul şi până în iunie este indisponibil, Adi Ilie şi V.Moldovan ar putea fi soluţii, darn nu mai ţin nici ei mult, ca şi Ganea sau Pancu. Dar cum sună aceste nume faţă de un Răducioiu, pe atunci la Milan, un Dumitrescu dornic să joace "abroad", un Sabău de la Brescia, ca să nu uităm pe Hagi ?

Şi mai els ce vine din urmă ? Un Chivu prea accidentat, un Mitea care nu a ajuns la valoarea lui Chivu, un Mutu care nu ştim dacă va reuşi come-backul. Echipa din 1994 a învăţat fotbalul în anii 1980, ani foarte grei pentru toată populaţia. Echipa din 2005 va fi formată din cei care în copilărie au auzit mai degrabă "Jos Iliescu", jucătroi care acum visează la banii lui Mutu, uitând cât a muncit generaţiile lui Rednic, Hagi sau Petrescu. Dar aceştia au avut cel puţin linişte, nu o presă care să-i facă drogaţi, beţivi, afemeiaţi, echipă second-hand şi după aceea să-i mai şi însoţească în deplasări pe banii altora. Vom mai reedita vreodată rezultatele generaţiei de aur ? Probabil nu, au spus-o chiar oamenii care au reuşit acele rezultate. De la noua generaţie aşteptăm contrazicerea acestui pronostic. Altfel, oricum, viaţa merge înainte şi vom intra în U.E. chiar fără să ne calificăm la WM 2006, cu sau fără Năstase preşedinte.

Romeo Ionescu
20.11.2004