Divizia A Bürger se apropie de linia de start. Cine mai ţine la fotbalul autohton bea Bürger, car va să zică. Este timpul transferurilor, legitimărilor, despărţirilor de stranierii veniţi la "plesneală". An de an ne vin africani, australieni, argentinieni, brazilieni, cu o carieră de invidiat pe nu ştim ce plajă sau pe vreun versant de munte unde vor s-o depăşească pe Gabi Szabo.

Mai sunt două săptămâni ale şantajelor. Mitică Dragomir ne anunţa deunăzi de nu ştim ce televiziune străină interesată să televizeze campionatul intern. Fireşte, nu-i spune numele, că numai dânsul a auzit de ea.

Ziarele de joi anunţă, care mai de care, falimentul meciurilor televizate. TV-ul a fost, în ultimii ani, o soluţie anti-faliment, pentru că tot mai puţini români plătesc un billet pentru a "înjura" două ore. Cam la fel spun şi cele două cotidiene de sport: interesul pentru fotbalul la TV nu rentează.

Ne-am trezit cam târziu, dar acesta este adevărul. Într-o ţară unde numai clasa de mijloc îşi plăteşte dările către stat, Antena 1 a constatat că televizarea nu se merită. Este un prim semnal, poziţia partidului-televiziune îndreptăţindu-i să facă presiuni, pentru a obţine o economie.

Am scris în tot timpul anului trecut despre cel mai televizat campionat intern. Pe la alţii cluburile nu au renunţat la vânzarea de bilete şi, probabil, televiziunile nu sunt atât de interesate să salveze de la faliment nici pe Fiorentina, nici pe FC Tirol Innsbruck. Acestea au dat faliment şi au reluat întrecerea de la amatori, pentru că atât Firenze cât şi Innsbruck trebuie să aibe echipe de fotbal. La noi încă nu s-a auzit de faliment. Mai acum 5-7 ani erau chiar primary care dădeau un million de parai să cumpere un loc de "A", acum doar Ioan Niculae mai vrea echipă, măcar în divizia B.

Va fi, oare, un alt foc de paie, această campanie de descoperire a adevărului ? Poate. După povestea cu leul greu, de la a cărui lansare au trecut 3 săptămâni, dar puţini îl văd în buzunare, de la joaca lui Băsescu de-a alegerile, fotbalul trebuia să aibe şi el povestea lui, cea cu televiziunea.

Că doar nimeni nu se mai gândeşte, în tot vestul Europei, la a cumpăra un nou Mutu. V-aţi gândit, oare, cât a dat Juventus pentru "brilliant" ? Reziliindui-se contractul cu Chelsea, Mutu a devenit jucător liber, aşa că Juve nu a avut prea mult de cheltuit. Ce efect are cazul Mutu asupra jucătorilor noştri ? Unul de bumerang: cu greu te poţi decide să mai imporţi un jucător roman când te gândeşti că dacă Mutu nu s-ar fi ciondănit cu Mourinho nimeni nu ar fi deschis problema drogurilor. Mutu devine un fel de etalon al muncitorului roman: talentat, isteţ, dar care munceşte atunci când vrea şi dacă vrea.

Într-o Uniune concurenţională nu cred că au mulţi nevoie de aşa ceva. De altfel, intraţi în orice magazine, exceptând pe cele alimentare şi citiţi unde sunt făcute produsele care vă aşteaptă. Veţi vedea, astfel, că aceste ţări "există". Faceţi acelaşi sondaj în Ungaria, Polonia, Franţa sau Spania şi vedeţi ce produse româneşti găsiţi acolo. Şi atunci de unde bani pentru jucători străini ? De la Cruyff şi Maradona până astăzi, adevărata performanţă este bine plătită. Steaua 1986-89 a fost o excepţie datorită condiţiilor sociale de care echipa lui Duckadam a "beneficiat".

Generaţia de aur a fost "produsă" în anii 1980, atunci când existau şi bani pentru copii şi juniori, mult mai mulţi decât pentru vilele lui Becali, M. Sandu, sediile FRF şi LPF. Ar trebui, de altfel, făcută o comaraţie între sediul FRF şi aspectul stadioanelor Naţional, Steaua pe timp de ploaie. Fotbalul nu se joacă în birouri, ci pe teren. Juniorii de valoare nu sunt cei care trebuie să-şi plătească antrenorii, ci antrenorii trebuie să-i caute. Când toate acestea se vor ameliora, valoarea fotbalului nostrum va creşte. Până atunci, scandalurile dintre Mutu şi generaţia de aur, argint sau briliante nu fac decât rău fotbalului nostru. Nu mă întrebaţi când vom avea o nouă generaţie ca cea din 1986 sau 1994. Vă doresc să trăiţi până atunci, bines au cum doriţi dvs.

Romeo Ionescu
22.07.2005