30 decembrie 1947 este o dată rămasă în istoria României. Ea a însemnat forţarea renunţării la tron a Regelui Mihai şi, practic, înlăturarea ultimului obstacol către dictatura comunistă. Cât de comunistă a fost orânduirea care s-a încheiat în 1989, în ţara noastră rămâne istoriei să se pronunţe. Conducătorii ţării nu au făcut averi, nici concedii pe la Monte Carlo sau Paris, dar nici nu "au tras" la şaibă, nici nu au stat în apartamente cu 10 grade iarna sau au cumpărat mazăre la borcan din alimentarele ponosite ale ultimilor ani. Directorii perioadei comuniste nu au avut atunci averea milionarilor de azi. În urma lor au lăsat, însă, falimentul. Tone de oţel pe cap de locuitor, canalul Dunăre-Marea Neagră sau Casa Republicii ne-au rămas, dar nu bucură pe nimeni. Cablul TV, telefonia mobilă, computerele şi internetul sunt azi hobbyul principal al românilor şi nu se datorează comunismului.

Poate, însă, cel mai mare câştig al românului este libertatea de a pleca, de a închide TV-ul, sau de a face avere. Domeniul cel mai dezvoltat, după 1990, este probabil cel al presei scrise sau vorbite, în care nu mai trebuie proslăvite marile cuceriri revoluţionare. Ele au fost înlocuite de crime, violuri, chiulul aleşilor de la şedinţe, lupta nebună după putere, după înlocuirea la fiecare 4 ani a unora cu ceilalţi.

Comunismul a însemnat o dezvoltare apreciabilă a sportului, handbalul, voleiul, tenisul şi în ultimii ani fotbalul au adus succese ţării noastre. La polul opus s-a situat, însă, presa sportivă. Aceasta a debutat, practic, în 1924 cu ziarul Sportul, care a sucombat după un an de apariţie, dar cu acelaşi format apare tot în 1924 Gazeta Sporturilor, care a existat până în 1947. După 1937 apar alte două cotidiene de sport, Sportul Capitalei şi Universul Sport, dar războiul va pune capăt existenţei lor.

În martie 1945 va apare Sportul Popular, cu apariţie cotidiană, in formatul gazetei de azi. Gazeta Sporturilor a existat până în 1947 şi, deci, a coexistat 2 ani cu ziarul communist. Nu avem azi o opinie a ziariştilor Gazetei vechi, în ce condiţii ziarul şi-a încetat existenţa, dar aceeaşi soartă au avut-o şi Universul şi Adevărul, cele mai cunoscute ziare ale începutului de secol XX. Sportul Popular a dus-o bine până în 1950. În luna martie el devine organ al Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport de pe lângă Consiliul de Miniştri şi al Confederaţiei Generale a Muncii din Republica Populară Română. Scopul lui era de a îndeplini rolul mobilizator, propagandist al mişcăriiu de cultură fizică şi sport în rândurile oamenilor muncii din ţara noastră. Spuneam că primii 5 ani de apariţie ai ziarului au însemnat o apariţie zilnică. Ei bine, de la 11 martie 1950 ziarul va apare de 3 ori pe săptămână, iar odată cu începerea campionatului de fotbal până la încheierea acestuia apariţia va fi de 4 ori pe săptămână. Se scria, în prima zi a noului format că presa sportivă nu a putut pătrunde în uzine, fabrici, ateliere, birouri, în SMT şi GAS, deoarece nu a avut o legătură strânsă cu masele. Demagogia anilor 1950 este evidentă. Un ziar cu apariţie zilnică nu a reuşit, dar aceasta se aştepta de la noul ziar cu apariţie de 3 ori pe săptămână. Nu mai vorbesc de ridicolul multor articole care erau doar îndemnuri la sport, prezentarea unei activităţi fără rost, pentru că în sportul actual se ştie foarte bine că după 6implinirea vârstei de 35 de ani retragerea se impune, dacă nu cumva s-a şi făcut.

Cât despre "pătrunderea în uzine şi fabrici", "cuprinderea tineretului muncitor şi studios" am avut din plin prilejul să mă lămuresc după 1972, când abonamentul era singura şansă de a nu îmi lipsi nici un ziar, ora 8 dimineaţa fiind cvasi-imposibil să mai găseşti de cumpărat ziarul. Cele 3 zile de apariţie din timpul iernilor 1950, 51, 52, etc au devenit cu timpul 4 zile. După decesul lui Gheorghiu-Dej, ziarul trece la o apariţie de 6 zile pe săptămână (1965-67), păstrând formatul de tabloid (1950-67).

Succesele economice şi sportive din 1965-74 va însemna revenirea la apariţia cotidiană şi format mare, începând cu luna noiembrie 1967, ziarul îşi schimbă numele în Sportul. A urmat o perioadă fastă, 1967-74. Prima criză a petrolului va însemna reducerea formatului, tirajului şi a apariţiei, nu şi a preţului, începând cu 1 mai 1974, ziarul apărând de 5 ori pe săptămână, în format tabloid, deci un pas înapoi în comparaţie cu 1965. Economia lui Ceauşescu dăduse de adevăr, iar falimentul se apropia! La 1 ianuarie 1977 s-a revenit la formatul din 1967, dar cutremurul va forţa ziarul să revină la formatul de tabloid.

Dacă în 1948 ziarul era mai scump decât ziarele politice motivând că el nu are o vânzare la fel ca a celorlalte ziare politice, după 1977 devine cel mai căutat ziar din România. Prin 1985 redactorii obţin aprobarea editării Suplimentului Sportul, cu apariţie săptămânală, o palidă încercare de reeditare a săptămânalului Fotbal, ceva ce concura atunci (1966-74) France Football.

Dar România o ţinea înainte pe drumul producţiei de oţel, planurilor cincinale, plăţii datoriilor, ruptă total de dorinţele locuitorilor ei, nevoiţi să suporte plata unor datorii care nu le folosiseră la nimic. A venit revoluţia şi astfel ziarul de sport din România a reuşit să redevină ce a fost în 1947 sau 1970. Şi nu numai atât.

Au apărut, unul câte unul, unele chiar au dispărut: Fotbal Plus, Sportul Românesc, Sport XXI (care nu a mai "prins" secolul XXI), Pro Sport, Sport Total, iar pe planul presei vorbite canalele TV au acum rubrici consistente de sport şi au apărut chiar canale TV româneşti numai de sport. Performanţele în sport au făcut, însă, un pas înapoi. Titlurile mondiale de handbal, cele europene de volei sau cupele câştigate de Steaua în 1986 şi 1987 sunt succese care probabil că nu vor mai fi atinse în viitorul apropiat. România, cu 3 cotidiene de sport, depăşeşte Anglia, Olanda, poate şi Franţa în acest domeniu, fiind mult mai uşor să critici decât să practice sportul. Mai mult decât atât, chiar Europa consumă destulă energie pentru sport, într-o lume în care producţia economică a Asiei şi S.U.A. depăşesc net producţia Europei. România, care nu s-a afirmat niciodată în planul economiei mondiale ci mai degrabă al intrigilor şi al luptei idioate pentru putere şi deturnare de fonduri a găsit în mass-media un excelent refugiu pentru cei care nu pot sau nu vor să facă ceva mai util în economia mondială, urmaşii activiştilor PCR şi aceia incapabili să producă dar foarte buni să spună altora ce trebuie să facă. Intelectualitatea română ori se mulţumeşte cu puţin, ori emigrează.

Romeo Ionescu
01.01.2006

Alte editoriale semnate de Romeo Ionescu