Atacat de presă, hăituit de nu mai știu care parchet, Gigi Becali a
demonstrat, joi seară, că poate conduce bine un club de fotbal, tot
așa cum a demonstrat că un om fără multe diplome poate face mai mulți
bani decât cei școliți pe la "Fane Gheorghiu" sau alte așa
zise instituții de învățământ ale capitalei noastre, în care conta mai
mult să lingi documentele PCR decât să știi să faci o afacere.
Este de condamnat cum un cotidian de sport, condus de respectabilul
Cristian Țopescu, își permite să-l facă pe patronul Stelei analfabet
și aici nu este vina doar a unor ziariști care se cred atotputernici
într-o țară în care mizeria fizică și morală este omniprezentă ci și
a directorului care are astfel de angajați.
Chiar dacă nu sunt de acord cu comportamentul lui Gigi Becali, multi-miliardarul
(în lei) a demonstrat că atunci când își alege jucători de valoare,
încă existenți pe aceste meleaguri și aceștia optează pentru un antrenor
neșcolit la cursurile de antrenori de pe lângă FRF poate obține performanțe.
Steaua a oferit suporterilor a doua bucurie în 3 luni, tot așa cum Băsescu
a adus speranța la alegerile din decembrie, alcătuind un guvern prin
mijloace la fel de autoritare.
Economia română evoluează și nu putem prevede cum va arăta ea peste
2-3 ani, dar acum trebuie să lăsăm actualii guvernanți să lucreze. "Eficiența"
PSD este de "remarcat" oriunde ai nevoie să-ți aperi drepturile
consfințite de legile promovate de ei. Pentru a obține un concediu medical
trebuie să calci pe la vreo 3 medici, unul ți-l dă și alți doi contrasemnează,
ultimii doi având pretenții să le aduci adeverință de salariat (că doar
la ce dracu' îți trebuie un concediu medical, dacă nu ești angajat),
sau mai cheamă odată oameni hadicapați pe viață ca să fie siguri că
aceștia nu și-au înscenat beteșegul pentru rahatul de pensie de 30 euro
pe lună. Liberalizarea cursului leului demonstrează în aceste luni că
BNR-ul s-a jucat 1-2 ani, scumpind mărfurile importate (gaze naturale
și tot ce se găsea pe la Altex) și creând profituri pentru cei care
exportă, ridiculizând veniturile românilor, ținute de 10-15 ori mai
mici decât în Franța sau USA. Firește, în aceste condiții sunt și nemulțumiți,
dar peste 2-3 ani poate vom reuși să ne încadrăm măcar într-o inflație
europeană, vom avea salariul real mai mare, dar vom fi un pic mai săraci.
În cele din urmă, ar trebui să sperăm că spaniolii nu s-au supărat prea
mult pe români și nu vor începe expulzarea celor care vor un salariu
demn pentru o muncă nerușinoasă.
Romeo Ionescu
26.02.2005