"Mult aşteptatul" retur a început vineri. Pe trei din stadioanele "patriei" au asistat tot atâţia spectatori cât are media cel mai neiubit club din Primera División a Spaniei, cu amendamentul că media de 6.500 spectatori de meci de la Numancia este constituită din spectatori plătitori, în timp ce cifra de 7.000 de spectatori aflată pe stadioanele din Alba-Iulia (4.000), Galaţi (2.000), Braşov (1.000) este reprezentată de estimările ziarişilor "Gazetei" şi nu coincide în nici un caz cu numărul plătitorilor, ţinut secret şi azi, la 15 ani de la introducerea economiei de piaţă la noi.

Puţini au fost şi la Dinamo (10.000) şi Rapid (7.000), dar probabil că în viziunea unora şi această cifră trebuie înmulţită cu 7, aidoma cu numărul cititorilor unui ziar.

Mai mulţi spectatori au fost pe la Râmnicu Vâlcea, oraş care a uitat de vreo 18 ani de fotbalul de primă divizie şi chiar de cel de "B". Renaşterea fotbalului românesc pare a veni din Timişoara, unde 25.000 de spectatori au vizionat derby-ul Ardealului şi o echipă refăcută din vedetele altora. În primă instanţă experimentul a reuşit, numai că până la gloria legendară e echipelor Chinezul sau Ripensia mai este mult.

Apulum, Ştiinţa şi Braşovul şi-au reînnoit pretenţiile la cele 3 locuri retrogradante, punctajul lor de "adevăr" fiind apropiat doar de al timişorenilor. Mai sunt, însă, 14 etape, în care nu se ştie cum vor cotiza celelalte echipe în faţa celor 3 mari.

Guvernul ales pe ultima sută de ore a anului 2004 nu dovedeşte că a făcut prea mult pentru acest popor condamnat să cerşească pe la străini pentru ca să-şi întreţină familiile înmulţite de decretul lui Ceauşescu. În plus, a apărut şi acest incident cu poliţia spaniolă, în care peste 100 de conaţionali au fost returnaţi în ţară. Televiziunile, dornice de senzaţional, s-au grăbit să comenteze incidentul, numai că atotcunoscătorii plătiţi foarte bine pe la posturile sau ziarele la care lucrează dovedesc şi că nu înţeleg (sau nu vor) în totalitate fenomenul. Din 2007, odată cu acceptarea în UE, românul va avea dreptul să-şi caute de muncă legal prin alte ţări, inclusiv în Spania, iar accesul în spaţiul Shengen cu 500 de euro în buzunar este de fapt o îngrădire a dreptulurilor omului, pe care nimeni nu vrea să o vadă. Aşadar, indiferent de scopul real al călătoriei semenilor noştri, ar trebui să primeze dreptul de a locui şi munci oriunde, chiar dacă condiţia de ţară de mâna a doua nu va fi depăşită nici la trei ani după aderare. Şi cum profitori se găsesc peste tot, mai şmecherii noştri se grăbesc să le trimită românilor din Spania mai mulţi diplomaţi, plătiţi de acest popor prin taxe şi impozite. Ar trebui să înţelegem un fapt: cei care şi-au părăsit ţara pentru a dormi sub cerul liber European nu a cerut mai mulţi diplomaţi, ci şi-au căutat locuri de muncă plătite pe măsura muncii depuse şi nu cu mizeria din ţara în care mai locuim, (oare pentru cât timp ?). O decizie înţeleaptă, pe moment, a fost refuzul reeşalonării datoriilor cluburilor sportive. Această ţară, ale cărei şosele şi blocuri arată ca după bombardament, are alte priorităţi decât umplerea buzunarelor unor fotbalişti care mai au loc prin Asia, dacă nu cumva şi pe acolo sunt trimişi la schimb pentru bunurile chinezeşti cumpărate de noi şi, poate, neplătite.

Romeo Ionescu
16.03.2005