... a început în toamna anului 2004, iar finanţatorul ei se numeşte Gigi Becali. Ştiu că nu vă place comportamentul individului, dar trebuie să recunoaştem că echipa finanţată de acest guraliv ne-a adus mai multe satisfacţii decât orice om politic începând cu 1990, adică de când ni s-a permis să judecăm politica noastră. Interesant este şi faptul că antrenorii echipei admisă pentru a doua oară consecutiv în optimile cupei UEFA (greu de crezut că Steaua va pierde la Bucureşti o calificare obţinută 90% în Olanda) au fost Walter Zenga, Oleg Protasov şi abia acum Cosmin Olăroiu. Nu avem decât să sperăm că conaţionalul nostru a învăţat de la mult mai titraţii lui predecesori şi Steaua va ajunge chiar în sferturile actualei ediţii.

O surpriză plăcută a fost în acest sezon Rapiduleţul condus de un antrenor căruia nu-i dădeam mari şanse toamna trecută. Este drept că performanţa din 1989, adică trei echipe în sferturile cupelor europene rămâne foarte greu de atins, dar competiţiile europene şi-au schimbat mult aspectul de atunci şi până acum, ca şi politica românească, de altfel. Sau poate politica nu s-a schimbat deloc ?

Dispreţul clasei conducătoare pare acelaşi, atunci când omul de rând era ba sabotor, ba incompetent, înjurat şi lovit, acum când parlamentarii îşi votează pensii demne de Uniunea Europeană în timp ce un om de rând, după o viaţă de muncă primeşte (pomană) într-o lună cât un muncitor din Germania în două zile. Situaţia este complexă, salariile majorităţii fiind mizerabile, veniturile nu pot creşte prea mult, asta în timp ce câteva mii de şmecheri ai zilelor de azi fac averi de miliarde.

Aşadar, Rapid şi Steaua se află cu un picior şi un pantof în optimile cupei UEFA şi iată că dacă nu este prioritate naţională, fotbalul se poate descurca singur, asta în timp ce atunci când se afla (oare a fost vreodată prioritate naţională) în atenţia guvernului meciurile interţări se jucau în mocirlă sau pe nisip.

Dar viaţa merge înainte, este momentul calculelor şi speranţelor de mai bine. Deocamdată avem programul viitoarelor calificări. Dacă vom considera că Olanda este ca şi calificată de pe locul 1, rămân trei echipe candidate la locul 2: Slovenia, Bulgaria şi România. Primul meci al nostru este unul important: cu Bulgaria, acasă. O victorie română ne poate aduce un prim atu şi un meci mai relaxat la Tirana, peste 4 zile. Dacă nu batem Bulgaria, aceasta va deveni favorită şi poate confirma peste 4 zile acasă cu Slovenia. Să nu facem calcule pentru toate meciurile ci ne putem uita la programul ultimelor zile. Dacă avantajul terenului şi al experienţei se va realiza, iar la 13 octombrie 2007 nu vom câştiga cu Olanda, putem câştiga uşor, la 17.10, la Luxemburg. Ajungem la 17 noiembrie la un meci foarte important cu Bulgaria, la Sofia (probabil). Dacă gazdele nu vor câştiga, ele au ultimul meci în Slovenia, în timp ce România va termina acasă cu Albania, deci România va putea recupera un eventual avans al Bulgariei, dacă acesta va fi. Slovenia va avea un final previzibil după cele două meciuri cu România, la 2 iunie 2007 la Ljubljana şi 6 iunie undeva în ţara noastră. În toamna viitoare Slovenia îşi poate bifa câte 3 puncte cu Luxemburg în capitala acestora, apoi victorii la Ljubljana cu Belarus, Albania, o înfrângere (dar cine ştie dacă nu vor reuşi un egal) în Olanda şi final acasă cu Bulgaria, deci dacă Slovenia se va afla pe locul 2 după dubla manşă cu România, aceasta va avea mari şanse de calificare. Dacă nu, meciul cheie va fi la 17 noiembrie, la Sofia, între cele două favorite la locul 2 şi în funcţie de acesta, cel din ultima zi, 21.11.2007 dintre Slovenia şi Bulgaria.

Dar nici un meci nu este jucat dinainte, depinde de mobilizarea psihică în faţa Olandei, de eventualele puncte pierdute în faţa echipelor slab cotate şi de împărţirea punctelor dintre România, Bulgaria şi Slovenia.

Romeo Ionescu
18.02.2006

Alte editoriale semnate de Romeo Ionescu