Emisiunea de sâmbătă seara a Andreei Marin a ţinut mai mult. De astă dată, ea ne-a oferit şi o mare decepţie. Echipe de fotbal second hand a României a cedat în faţa celei 1st class a Olandei cu 0-2.

Înaintea meciului, un post TV, nu are nici o importanţă care, oferea o declaraţie a lui Hagi în care acesta spunea că noi avem mai multe calificări decât olandezii. În realitate, la mondiale şi noi şi ei s-au calificat de 7 ori, dar balanţa înclină puternic spre Olanda, care are două medalii de argint (1974 şi 1978), o semifinală pierdută în 1998, în timp ce România se laudă cu un sfert de finală jucat în 1994. La Campionatul European Olanda are 7 calificări, în timp ce România are doar 3. Şi aici diferenţa se poate accentua dacă notăm că Olanda are un titlul european (1988) şi patru semifinale eşuate: 1976, 1992, 2000, 2004, la noi existând un sfert de finală în 2000. Apreciem faptul că Hagi şi-a dorit întotdeauna victoria, dar trebuie să-i reamintim că atunci când nu a putut a văzut cartonaşul roşu.

România are parte de cea mai grea grupă de calificare din ultimii 30 de ani într-o perioadă când degringolada fotbalului nostru este evidentă. După ce ne-am distrus industria, şi aşa veche şi prăfuită, urmează fotbalul. De fapt aici răul s-a făcut înainte de 1989, prin dispariţia acelui centru Luceafărul şi împărţirea lui în centre regionale, de care s-a ales praful, până la urmă. Pregătirea centralizată de la Luceafărul a trimis în echipa naţională jucători ca Gabor, Hagi, Popescu. Ea se mai menţine, însă, la naţionala de gimnastică feminină, cu rezltatele bine ştiute. La fotbal, însă, nu se poate. De ce atunci s-a putut şi acum nu ? Pentru că acum interesul nu este ca românul de rând să aibe acces la performanţă ci numai acei care au preluat afacerile făcute de statul comunist în favoarea întregii ţări. De aceea banii pentru fotbal se dau numai la echipele de seniori, cele de copii şi juniori mulţumindu-se cu resturi. În acest timp Franţa, care în anii 1970 începea dezvoltarea centrelor de pregătire a ajuns campioană mondială şi europeană (1984, 1998, 2000), Germania se menţine în lupta pentru titluri (campioană europeană 1996, vicecampioană mondială 2002). La categoria echipe naţionale, ne putem lăuda cu cele mai slabe performanţe din ţările fost-comuniste (cu excepţia Albaniei), numai performanţa Stelei de acum 19 ani ne permite să ne comparăm cu Bulgaria.

Într-o ţară în care majoritatea tineretului se visează vedetă TV şi chiar i se oferă această posibilitate, în timp ce producţia economică de valoare s-a mutat parţial în Asia, Europei rămânându-i producţia de automobile şi turismul, acolo unde România practic nu există pe harta lumii, în condiţiile de faţă fotbalul nu are cum să se dezvolte. Transferurile în străinătate nu ar trebui să fie un impediment, ele aducând bani şi lăsând locul altor tineri pentru performanţă.

Nu voi insista pe faptul că Olanda a început în forţă partida, din primele secunde, deşi ne-am fi aşteptat ca România să forţeze de la început. Golul marcat de batavi le-a asigurat acestora liniştea, dar ambele finaluri de repriză au fost favorabile tot lor, în timp ce ai noştri nu au marcat nici din poziţie de off-side. Puţinele ocazii de gol s-au oprit la portar, unul cu multe meciuri jucate, în comparaţie cu Lobonţ care a lustruit banca de rezerve a Ajaxului 2 ani.

Este inutil să dăm vina pe petreceri nocturne ale unor jucători de-ai noştri. O activitate la înalt nivel nu le-ar lăsa acestora timpul pentru aşa ceva, olandezii având de jucat două meciuri oficiale în fiecare săptâmână, chiar şi în februarie, în timp ce la noi am fi amânat toate meciurile Stelei, numai să se califice cât mai departe în Cupa UEFA.

Pentru cei care au vizitat Amsterdamul şi au ascultat şi interviurile cu Marco van Basten şi Ervin van der Sar de sâmbătă seara, un alt fapt ar fi bine de reţinut: olandezii vorbesc limba engleză mai repede decât mulţi dintre noi vorbesc româna şi asta deşi Olanda este despărţită de Mare faţă de ţara care a inventat fotbalul, iar curăţenia şi ordinea ar compara-o cu Germania. Este un atu într-o economie de piaţă bazată şi pe turism şi pe prostituţie şi pe droguri uşoare şi pe fotbal, după cum s-a văzut sâmbătă. România rămâne, pentru mulţi ani de acum încolo, o ţară "second hand".

Romeo Ionescu
27.03.2005